Frații Benny și Josh Safdie („Good time: Pe bune, o să-ți placă”) ne-au pus gând rău: vor să ne administreze o supradoză de anxietate prin seringa noului lor film, „Uncut Gems”. Și chiar își ating scopul, dacă reziști până la final.
Cu un Adam Sandler efervescent în rolul principal, povestea îl urmărește pe bijutierul Howard cum se zbate să iasă din datorii. Dependent de pariuri sportive, bărbatul e pur și simplu incapabil să înapoieze banii cui trebuie. În schimb, de fiecare dată când sorții îi trântesc în poală câte-un sac de dolari, alege cu lăcomie să-i parieze mai departe.
„De ce să le dau lor toți banii, când aș putea să înmulțesc suma și să-mi aloc o porție frumușică?”, gândește Howard.
Recuperatorii îi suflă mereu în ceafă, indiferent că protagonistul e la muncă sau la un eveniment în familie. Știe că e vânat, primește amenințări pe bandă rulantă, dar nu se-nvață minte.
Un opal adus tocmai din minele Etiopiei promite însă să-i schimbe viața. Negustorul are de gând să scoată la licitație piatra semiprețioasă, convins că va scoate un milion de dolari de pe urma ei. Chiar și dacă-i iese planul, oare va face ce trebuie cu suma asta exorbitantă?
Absentul de la Gala Oscar
Omiterea lui Adam Sandler din nominalizările pentru Oscar 2020 e considerată de critici o mare gafă a Academiei de Film. Lăudat pentru devotamentul și energia investite în „Uncut Gems”, comediantul a convins lumea că e un actor de primă mână.
Personajul lui e guraliv, neastâmpărat, optimist până la un nivel patologic. Deși toate deciziile iraționale îl afundă din lac în puț, le ia pe toate cu zâmbetul pe buze. De fiecare dată când îl vedem pe Sandler rânjind tâmp și bulbucându-și lacom ochii, știm că nu-i semn bun; devenim anxioși, pentru că noi – spre deosebire de el – observăm tiparul.
Deși ar trebui să-i ținem pumnii în speranța că va răzbi, e o sarcină aproape imposibilă. Howard e pur și simplu antipatic, chiar insuportabil. Până și soția lui (jucată de Idina Menzel) îi spune la un moment dat că e cea mai enervantă persoană pe care a întâlnit-o vreodată. Și nu într-un mod drăgăstos.
Totul te face să fierbi, totul!
Mare parte din efectul stresant al filmului i se datorează lui Sandler, dar nu numai lui. Mixajul sonor e alt motiv pentru care ne crește tensiunea – personajele vorbesc unele peste altele, adesea pe un ton ridicat, așa cum se întâmplă în viața reală.
În plus, scenariștii s-au asigurat că Howard e încolțit pe toate planurile, nu doar financiar. În vreme ce căsnicia îi atârnă de-un fir de păr, protagonistul riscă să-și piardă până și amanta (Julia Fox), pe care o suspectează că ar cocheta cu cântărețul The Weeknd (interpretat chiar de The Weeknd).
Inclusiv scenografia a fost gândită astfel încât să ne agreseze vizual! Vitrinele magazinului lui Howard sunt pline până la refuz cu podoabe orbitoare; biroul îi e îngropat sub mormane de cataloage și dosare; apartamentul unde-și consumă aventurile e împopoțonat cu neoane stridente. Întreg decorul e definit de exces.
Credeai că măcar cinematografia ne lasă să respirăm? Greșit! Camera de filmat aproape că stă lipită de fețele actorilor, într-o înșiruire incomodă de prim-planuri și gros-planuri, care creează senzația de claustrofobie. Aproape că simțim cum ne flutură părul atunci când Sandler expiră.
„Diamante neșlefuite” chiar e un diamant neșlefuit
Deși frații Safdie și-au atins scopul – acela de a ne agita încontinuu -, nu aș numi „Uncut Gems” o bijuterie de film. De multe ori, e greu să urmărești dialogul din cauza zarvei generale din încăpere. Și chiar dacă auzi replicile sau citești subtitrările, e greu să te concentrezi pe ele.
Apoi, Howard nu e tocmai genul de antierou alături de care să petreci cu drag două ore și-un sfert. Ți-e milă de el, dar totodată speri să fie pus la punct. Cineva trebuie să-l trezească la realitate, iar dacă sarcina asta le revine recuperatorilor, așa să fie!
„Uncut Gems” a intrat în grila Netflix pe 31 ianuarie. Sfat: nu bea cafea înainte de filmul ăsta – s-ar putea ca inima să-ți sară din piept și s-o ia la goană! Serios, dacă ai probleme cardiace, nu ți-l recomand deloc.
Nota: 7,5/10.