Invitată în emisiunea „Distractia pe vremea mea” de la Antena 2 a Irinei Cordoneanu, Diana Bişinicu a povestit, prin altele, şi de încercările unui Don Juan autohton de a o cuceri.
„La un moment dat mă tot suna un personaj care se credea ca fiind „cel mai cel…”, căruia toate femeile trebuiau să îi cadă la picioare. Nu era genul meu. Îi răspund şi mă întreabă: „Auzi ştii cine e fata aia?” „Da …” „Eu am tunat-o …” „Şi care e faza?” „Ştii că eu am mai fost şi cu aia şi cu aia” „Şi??” „Păi, vreau să ieşim…”
„Cred ca nu stii cu cine vorbesti acum, sincer. Pe mine nu ai sa ma cuceresti niciodata cu astfel de chestii. Insultand fetele cu care ai fost, nu ai cum sa ma cuceresti!”, i-a raspuns concis cantareata.
Don Juan-ul nu s-a lăsat cu una, cu două. A aflat de la o cunoştinţă comună că Diana merge des la karaoke. S-a dus la club şi a asteptat ca Diana să termine de cântat.
„Eu am cântat toată noaptea. Am ştiut că a făcut un efort să mă vadă, dar la mine n-au avut niciodată succes bărbaţii care mi-au prezentat lista lor de cuceriri. La trei dimineaţa, m-am îndreptat spre maşină. A venit să-mi vorbească. M-am urcat în maşină şi am plecat. I-am zis doar atât: „Te-am chemat eu ? Nu, şi atunci de ce ai venit?”, a povestit artista la Antena 2.
În urmă cu aproape două luni, cântăreaţa Diana Bişinicu şi soţul ei, Cătălin Andrieş, au devenit părinţi. Artista a adus-o pe lume pe micuţa Riana, la începutul lunii martie a acestui an. Acum, cei doi se pregătesc de botez, care se anunţă a fi o petrecere deosebită, iar naşii vor fi Gabriela Cristea şi Marcel Toader, cuplul care se află acum în divorţ.
.

 
 

Urmărește-ne pe Google News