Fosta componentă a trupei Pops, Diana Bişinicu, şi logodnicul ei, Cătălin, se vor cununa sâmbătă civil şi religios, în Constanţa. După cununia civilă, care va avea loc pe pontonul Laguna din Mamaia, Diana se va retrage în camera de hotel special închiriată pentru a îmbrăca rochia se mireasă. În tot acest timp, naşii şi ginerică vor fi protagoniştii unor obiceiuri armăneşti. Apoi ei se vor duce să ia mireasa, iar mirele va trebui să îi dea alesei sale bijuteriile pe care aceasta să le poarte toată noaptea. ”Deşi tradiţia spune că mirele trebuie să aleagă bijuteriile, eu am preferat să le luăm împreună. Să aleg eu ce îmi place. Am optat pentru o brăţară, un colier şi cercei toate cu diamante. Am fost în Beirut acum trei săptămâni şi le-am luat de unde am comandat şi verighetele”, a mărturisit cântăreaţa.
Pe lângă tradiţiile machedoneşti, la nuntă se va mai ţine cont de încă un obicei: furatul miresei. Cântăreaţa spune că va intra în jocul celor care vor dori să o răpească de la nuntă. Şi se va lăsa furată, dar numai dacă răpitorii vor ţine cont de un anumit lucru: ”Nu mă supăr să mă fure. Dar i-am avertizat pe cei care au de gând să facă asta că nu mă las furată dacă vor să mă ducă în club. Mi se pare trist să duci mireasa în club după ce o furi. E mai frumos, de exemplu, o plimbare pe plajă”, a declarat Diana pentru Libertatea. Bucatele de pe mesele invitaţilor vor fi gătite de cunoscutul maestru bucătar Petrişor Tănase. Mireasa a cerut în mod spcial ca acesta să nu prepare sarmale. Ele vor fi înlocuite cu friptura de berbecuţ. Şi, pentru a-şi îndulci invitaţii, pe mese vor fi cinci fântâni cu diverse sortimente de ciocolată.
Atmosfera va fi întreţinută de mai multe trupe: ”Va fi un cvartet de coarde, apoi va cânta trupa Makidonia, alături de care, în 2009, am lansat un album. Voi mai avea şi un ansamblu de dansuri armâneşti”. Pentru a se asigura că va putea dansa toată noaptea, Diana Bişinicu va avea la petrecere două perechi de încălţări. Îşi va face apariţia într-o superbă pereche de sandale Jimmy Choo. Apoi, dacă nu o vor mai ţine picioarle, le va schimba cu alte sandale, dar cu talpă ortopedică.

 
 

Urmărește-ne pe Google News