Diana Dumitrescu, cunoscută publicului larg din telenovelele de succes în care a jucat, a luat în discuție, pe blogul ei, problema aparițiilor în costum de baie vara, la plajă.

Diana Dumitrescu, în vârstă de 34 de ani, a oferit și câteva sfaturi pentru a arăta cât mai bine în costum de baie.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„Vara deja ne bate la ușă și  odată cu ea reintră în vocabularul nostru o combinație de cuvinte care dă multe bătăi de cap femeilor de toate vârstele: beach body. Tragedia fiecărei veri, moartea caloriilor, vremea dietelor, paradisul kilogramelor în minus. Dar ce te faci dacă vara a venit deja și tu încă nu ai atins acel corp de zeița care să întoarcă toată privirile de pe plajă? Ei bine… părerea specialiștilor, și a mea de altfel, este că în primul rând ar trebui să ne gândim la sănătatea corpului nostru. Este mult mai ok să te simți bine în pielea ta, decât să ții diete drastice pe ultima sută de metri, diete care îți pot provoca dezechilibre și chiar îți pot pune în pericol sănătatea.  
 
 Dacă vrei să ai un beach body natural și bine pus în valoare, munca ar trebui să înceapă în sală de fitness cu mult timp înainte că vară să se anunțe la orizont. Sportul, combinat cu un stil de viață sănătos ne poate oferi un corp de invidiat, un corp pe care costumul de baie arată ca „din reviste”.

 Dacă stau bine să mă gândesc acest beach body este totuși un standard impus de alții pe care noi alegem să îl acceptăm. Acest corp perfect doar pentru vară nu face altceva decât să arunce o mare parte dintre femei într-o luptă contracronometru cu propriul trup, într-o ură nejustificată a felului în care arată. Fetelor, lăsați la o parte toate aceste clișee și învățați în primul rând cum să vă acceptați pe voi în înșivă. Să vă iubiți corpul așa cum este el (asta nu înseamnă că este ok să dați fuga la fast food ori de câte ori poftele pun stăpânire pe voi).  

 Dacă totuși te găsești în situația în care ești pe ultima sută de metri și ai intrat deja în panică, vacanță e pe aproape și tu nu ai ajuns la greutatea dorită, iar corpul tău refuză cu încăpățânare să dea jos kilogramele în plus? Pentru asta există mici trucuri care te pot salva. Renunță la costumul de baie deux pieces în favoarea unuia care acoperă exact zonele cu probleme. Poți consulta un medic în cazul în care ai o problemă cu retenția de apa. În acest caz el te poate ajută să revii la un corp frumos cu minim de efort. Încearcă să mânaci la ore fixe (dacă îți permite programul, eu, una, sunt mereu pe fugă). Și cel mai important, hidratează-te. Hidratarea trebuie să fie cea mai bună pritena a ta. Chiar dacă nu găsești timpul necesar să mânaci sănătos, este ușor să ai o sticlă cu apă la îndemână”, a scris Diana Dumitrescu pe blogul său.


Citește și: VIDEO/Colegii de generație și prietenii lui Alexandru Jula au depănat amintiri despre maestru. ”Soția prietenului meu”, melodia pe care Ceaușescu a scos-o de sub cenzură


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News