„Se ia carnea, se spală foarte bine, se lasă la scurs. Se taie slănina în bucățele mici. Se fac niște găuri cu ajutorul unul cuțit foarte ascuțit în mușchiuleț și se introduce slănina. Arată cam așa:
Apoi se pune carnea într-o tavă și se condimentează. Dacă ar fi gătit tata, probabil i-ar fi pus doar sare, piper și un strop de ulei de măsline. Eu am pus așa: sare, piper, amestec de verdețuri uscate, usturoi granulat, ulei de măsline cu busuioc, ulei de măsline cu usturoi și am completat ulei de măsline.
Între timp, se curăță, se spălă și se taie cartofii. Se fierb puțin, cu sare și piper. Se scurg bine și se răstoană în tavă, peste carne. Se amestecă puțin (ca să se ungă cu uleiul din tavă) și se bagă la cuptor.
După primele 30 de minute se scoate tava din cuptor, se scoate carnea la suprafață și se mai bagă în cuptor în 30 de minute. Apoi, se amestecă puțin cartofii, după aceea se răsucește carnea pe cealaltă parte și se unge cu un strop de unt cu sare de mare. Încă 30 de minute și este gata. Se feliază, se așează lângă cartofi și se servește cu salată verde”, a scris Diana Dumitrescu pe blogul personal.
Diana Dumitrescu este o tânără actriță, originară din Constanța, care a devenit cunoscută în 2005, datorită rolului din „Păcatele Evei”. A mai jucat în „Iubire ca in filme”, “Războiul sexelor”, “Regina”, “Aniela”, ”Iubire si onoare” şi “Pariu cu Viaţa”. În viaţa personală, este căsătorită din 2009 cu Ducu Ion, fiul Ruxandrei Ion, Managing Director la Promance International, compania producătoare a telenovelelor de la Acasă TV.