Primele semne că mariajul lor de trei ani scârţâie au apărut în momentul în care regizorul a plecat în vacanţă, să facă scufundări, însoţit doar de prieteni. La rândul ei, la petrecerea VIVA de săptămâna trecută, Diana Dumitrescu a fost însoţită doar de prietenele ei.
„Da, este adevărat”, ne-a declarat Diana Dumitrescu, astăzi, după ce vestea divorţului s-a propagat şi i-a întristat fanii.
Ultima postare pe blogul actriţei pare să exprime starea dificilă prin care trece Diana.
„Sunt momente în viaţă când te blochezi. Situaţii în care nu ştii cum să acţionezi sau să reacţionezi, pentru că nu eşti cu totul decis. Adică, mintea iţi spune una, sufletul alta.
Momentele acealea când minte zice: „Ai dreptate! Fă aşa! Reactionează aşa!” , iar sufletul spune: „Nu, mai aşteaptă! Ai răbdare! Încearca altfel!”. Ei bine, devine totul foarte confuz.
Sunt, cred, 2 tipuri de oameni. Cei care trăiesc conduşi de suflet şi cei care trăiesc conduşi de minte. Visători şi pragmatici. Cred că sunt bine definţi ca oameni, decid repede şi trăiesc aşa cum aleg, cu bune şi rele. Dar când cele 2 se bat cap în cap? Ce faci? Cum alegi? Cum pui în balanţă dacă e bine una sau cealaltă? Încă n-am ales, mintea sau sufletul. Da, mi-e teamă de regrete….”, a scris actriţa.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții