De-a lungul timpului, cântăreața Diana Matei a trecut și prin multe momente dificile. Își amintește cu durere și acum despre faptul că a fost nevoită să renunțe la o sarcină cu tripleți. Se întâmpla după ce l-a născut pe băiețelul ei și al lui Marian Cleante, pe Ianis.

„Este un subiect despre care nu vorbesc niciodată. Cam atât de dureros. Nu știu dacă vi s-a întâmplat să vă doară ceva atât de tare încât să îl ascundeți cumva în interior, în subconștient. Eu abia devenisem mamă de foarte puțin timp și erau tăvălug în sufletul meu foarte multe sentimente.

Diana Matei: „Noi ne-am mai fi dorit un copil și aș fi vrut să mai vină un copil în viața noastră”

Descopeream niște lucruri, niște trăiri pe care nu le trăisem până atunci și în momentul în care ți se întâmplă un lucru de genul ăsta să devii mamă, descoperi la tine niște trăiri foarte, foarte speciale, mai ales când este vorba de copii, niște empatii foarte dezvoltate. Eu nici acum nu mă pot uita la televizor la o știre în care se vorbește despre un copil căruia i s-a întâmplat ceva… Cert este că această veste că sunt însărcinată cu tripleți, la un timp atât de scurt după ce născusem.

Noi ne-am mai fi dorit un copil și aș fi vrut să mai vină un copil în viața noastră și să îl facem destul de repede, ca să nu treacă mult între sarcini. Având tripleți, doctorul ne-a sfătuit să nu ținem sarcina, pentru că este foarte periculos și pentru copii din punct de vedere medical și pentru mine”, a spus Diana Matei la Kanal D, în emisiunea lui Denise Rifai.

„A fost foarte dureros. Aveam și sarcină toxică”

Diana Matei a urmat sfatul medicului, deși decizia nu a fost ușor de luat. S-a gândit însă la sănătatea sa și la copii. Acea perioadă a fost îngrozitoare pentru cunoscuta solistă.

„Am urmat sfatul doctorului, pentru că medicul meu obstetrician, este un medic foarte bun, a considerat că așa trebuie să fac și că nu trebuie să mă opun acestei situații. A fost foarte dureros. Aveam și sarcină toxică, a fost îngrozitor. A fost o perioadă din viața mea absolut îngrozitoare, pe care am băgat-o cumva în adâncul subconștientului meu și foarte rar vorbesc despre asta”, a mai declarat ea în emisiunea de la Kanal D.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Tot în emisiunea de la Kanal D, s-a aflat salariul pe care îl are Diana Matei la Ministerul Apărării. Ea activează de 18 ani ca angajată civilă în Ansamblul Artistic al Armatei. Artista a dezvăluit că veniturile sale includ și sporuri specifice, care pot varia ușor de la o lună la alta, în funcție de activitatea desfășurată.

Vedeta a ținut cont de sfatul părinților atunci când a fost nevoită să își aleagă o carieră și s-a angajat în cadrul MApN. „Lucrez de 18 ani în armată. Sunt angajată la Ansamblul Artistic al Armatei, sunt civil, nu sunt cadru militar”, a declarat artista.

 
 

Urmărește-ne pe Google News