Mirela Vaida, în vârstă de 40 de ani, a împărtășit cu fanii săi secretul siluetei sale. Vedeta de la Antena Stars nu are de gând să renunțe la dieta care a ajutat-o să scape de kilogramele în plus. Dacă de sărbători s-a răsfățat cu alimente delicioase și bogate în calorii, acum prezentatoarea a renunțat la obiceiurile nesănătoase.

Vedeta recunoaște că nu poate rezista în fața bunătăților și că îi place să mănânce. Astfel, Mirela Vaida este la o dietă continuu, singura care funcționează în cazul ei. A renunțat să mai mănânce după ora 18.00, astfel că ultima masă o ia între pauzele de publicitate de la Acces Direct, emisiunea pe care o prezintă la Antena Stars.

„De câțiva ani, eu îmi propun să fiu într-o continuă dietă, dar nu pot. În weekenduri, dacă ieșim la o masă sau dacă avem musafiri sau suntem invitați undeva, eu nu am cum să țin dietă. Eu sunt o pofticioasă și efectiv iubesc mâncarea. O ieșire pentru mine la restaurant sau o întâlnire cu prietenii nu are cum să fie fără mâncare. Mâncarea este ceva esențial, nu m-am ferit să recunosc asta. Iubesc să mănânc, dar încerc să mănânc câte puțin din toate. Acum, singura dieta care dă rezultate la mine este să nu mai mănânc seara, după ora 18:00. Este, de fapt, și motivul pentru care eu merg cu mâncarea după mine, la muncă. La pauza publicitară de la 18 fără 10 eu am sacoșa mea cu mâncare, în platou, pe care o deschid și o mănânc acolo. De obicei, îmi trebuie două pauze ca să termin.

Ce nu s-a văzut la TV la Consiliul PNL. Liberalii încep cu stângul campania prezidențială: demoralizați, dezorganizați, dar puși pe glume
Recomandări
Ce nu s-a văzut la TV la Consiliul PNL. Liberalii încep cu stângul campania prezidențială: demoralizați, dezorganizați, dar puși pe glume

„Dacă ai scăpat și ai trecut de pragul acela cu crănțănelele, ești un om salvat”

Nu pot mâncă în 5-6 minute o masă. Îmi iau ceva ușor. Încerc să mănânc o salată sau o carne la grătar, un pește la grătar cu brocoli sau fasole verde în abur, lucruri cât mai sănătoase și fără grăsimi și încerc ca aceea să fie ultima mea masă. Este un pic greu, când ajungi seara acasă. În momentul în care te relaxezi și după ce culci copiii, vrei să te uiți la un film, atunci îți cere organismul ceva, pentru a te simți complet relaxat. Să-i dai ceva, atunci e grav. Dacă ai scăpat și ai trecut de pragul acela cu crănțănelele, ești un om salvat și se vede efectiv pe cântar a doua zi”, a declarat Mirela Vaida pentru Spectacola

mirela-vaida-introIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Prezentatoarea de la Acces Direct se ambiționează să aibă un stil de viață sănătos, chiar dacă uneori mai face și excepții. Mirela își stabilește niște reguli clare pe care le urmează și încearcă să nu se abată prea des de la ele.

„Violentul” și „Vizitatorul”, cazurile care au pus pe jar Securitatea din Timiș în ultimii ani ai comunismului
Recomandări
„Violentul” și „Vizitatorul”, cazurile care au pus pe jar Securitatea din Timiș în ultimii ani ai comunismului

„La mine se vede imediat și mi-am dat seama că este doar o chestiune de disciplină și mi-am propus așa: câte ocazii am eu să ies în oraș și să mănânc ceva ce nu am mai mâncat? Să spunem că o dată  pe lună. Păi hai să mănânc atunci seara, dacă chiar nu se poate. În rest, dacă nu trebuie, nu mănânc. Până la urmă, nu am mai mâncat carne, salate, dulciuri? Poți să le mănânci oricând, mănâncă-le cu prietenii, când ieșiți undeva, în rest, nu mânca, că mâncarea este aceeași. De Crăciun se mănâncă clar, dar după, dacă nu am un motiv anume, nu. Nu mai exagerez, să mănânc seara, pentru că nu am de ce”, a mai declarat îndrăgita prezentatoare.

Trucul la care apelează înainte de culcare

Mirela Vaida a descoperit un truc pe care îl face în fiecare seară și o ajută să nu-i mai fie foame. Ea bea o cană de ceai înainte de a merge la somn.

„Am slăbit, pentru că m-am disciplinat un pic. Cred că poți să mănânci orice, dar nu mânca seara, după ora 18:00, orice ar fi. Am acum un secret, mi-am făcut un fel de tabiet al meu și al copiilor, ne facem câte un ceai de fructe seara. Mi-am dat seama că bând o cană mare de ceai aromat, de la cireșe, banane și așa mai departe, îmi umple efectiv stomacul. Îmi ia din nevoia de a mânca. În plus, ceaiul mă și liniștește, îmi și taie senzația de foame și mă simt foarte bine. Se vede că am slăbit, pentru că nu mai mănânc seara, ăsta este singurul lucru la care am renunțat.”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Honolulu.   •   08.01.2023, 23:05

*** de la Hacces Direct...😊😁

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Bancnota din România din 1989 care costă mai mult decât Dacia Duster III hybrid nouă. Dacă o ai în casă, ai șansa să te îmbogățești peste noapte
FANATIK.RO
Bancnota din România din 1989 care costă mai mult decât Dacia Duster III hybrid nouă. Dacă o ai în casă, ai șansa să te îmbogățești peste noapte
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Cele șase zodii care vor avea noroc triplu în următoarele 6 luni. Vine perioada lor de aur, Berbecii și Balanțele, printre cele mai avantajate
FANATIK.RO
Cele șase zodii care vor avea noroc triplu în următoarele 6 luni. Vine perioada lor de aur, Berbecii și Balanțele, printre cele mai avantajate
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Inundaţii în Galaţi: bilanţul morţilor a ajuns la 6. Trupul unui bărbat dispărut ieri în Pechea a fost purtat de ape 6 kilometri: "Tati, vino că este un om mort"
Observatornews.ro
Inundaţii în Galaţi: bilanţul morţilor a ajuns la 6. Trupul unui bărbat dispărut ieri în Pechea a fost purtat de ape 6 kilometri: "Tati, vino că este un om mort"
Horoscop 16 septembrie 2024. Peștii s-ar putea să observe că s-a produs o dezamorsare a tensiunii interioare în care au trăit de mult timp
HOROSCOP
Horoscop 16 septembrie 2024. Peștii s-ar putea să observe că s-a produs o dezamorsare a tensiunii interioare în care au trăit de mult timp

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI