Gina Pistol a devenit mamă pentru prima oară în urmă cu o lună și, deși pe parcursul sarcinii a acumulat multe kilograme, vedeta s-a refăcut aproape complet. Pe contul de Instagram, Gina le-a dezvăluit fanilor că a slăbit o măsură la haine, de la M la S, cu ajutorul unei alimentații sănătoase.
Pentru micul dejun, Gina Pistol a ales o budincă din semințe de chia cu mango.
Semințele de chia sunt foarte sănătoase și conțin substanțe nutritive precum fibre, proteine, grăsimi sănătoase, calciu, magneziu, fosfor, zinc.
Pentru gustare, Gina Pistol a optat pentru o limonadă de cătină cu sirop de arțar. Cătina este foarte sănătoasă, fiind bogată în vitamina C, dar mai conține și vitamina A, complexul de vitamine B, vitaminele E, K, P și F, precum și alte substanțe nutritive.
La prânz, Gina Pistol a optat pentru un file de șalău pane
la cuptor, care conține un număr redus de calorii și care este o sursă
prețioasă de proteine, și un piure de mazăre.
A doua gustare a vedetei este reprezentată de fructele de
sezon, iar la cină Gina Pistol mănâncă chifteluțe din hrișcă cu salată frisee (andivă
creață) și roșii cherry, potrivit unica.ro.