Pentru a-și alungi silueta, Nicole optează adesea pentru pantaloni și jeanși largi sau evazați, cu talie înaltă. După ce a născut, în noiembrie 2021, Nicole Cherry și-a reluat relativ repede activitatea, ritmul de viață alert ajutând-o să dea jos și ultimele kilograme de care își dorea să scape după sarcină.
„În ultimul timp am apelat destul de mult la fasting, recunosc. Am descoperit recent că este și sănătos, culmea. Nu țin neapărat cont de ore, dar încerc să mănânc după ora 13-14 și de obicei nu mănânc foarte târziu, deci sunt destule ore încât să mă mențin în formă. În general, carbohidrații nu-mi fac bine, recunosc. Și îmi plac foarte mult.
Carbohidrații, brânzeturile, brânză cu pâine și pâine cu brânză. Delicios, absolut delicios. Dar ce să facem…”, a spus Nicole Cherry, la Fresh by Unica.
Cântăreața nu face excese nici când vine vorba de îngrijirea tenului și a părului. „Câteodată este extrem de complexă, câteodată nu e nimic. Depinde foarte mult de cât de obosită sunt. Cred că îmi place foarte mult crema de ochi, în primul rând, o cremă hidratantă și, bineînțeles, SPF-ul. Astea trei încerc să nu dispară din rutina mea”, a spus artista, pentru Unica.ro.