Într-un interviu pentru Pro TV, Maria Constantin a vorbit deschis despre problemele sale cu greutatea și alimentația deficitară, dar și de umilințele la care a fost supusă în liceu pentru felul în care arăta. „Când eram în școală, aproape de liceu, din cauza unui tratament medical, am avut ceva probleme de greutate. Doctorul de atunci mi-a recomandat niște pastile pe bază de ulei de pește.
Și, după ele, îmi venea să mănânc și pământul. Luasem foarte mult în greutate și am avut de înfruntat multe replici pentru felul în care arătam. Mi-a fost destul de greu să depășesc acea perioadă. De atunci am chestia asta, că trebuie mereu să fiu slabă”, a povestit artista.
„Da, există corpul perfect după tiparul fiecărui om, iar tiparul meu este acel slim fit. Nu mă interesează ce spune lumea, dar faptul că eu nu mă simt confortabil cu greutatea pe care o am încerc, cumva, să mă mențin în niște parametri pe care îi consider ok. Cum fac asta? Prin foame”, mai spune ea.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8Maria Constantin are un regim alimentar strict atunci când vrea să slăbească. Ea renunță la două mese pe zi și bea apă multă. „Nu mănânc niciodată micul dejun, deși este cea mai importantă masă a zilei. Sunt fumătoare și îmi sunt suficiente cafeaua și țigara, după care încerc să beau măcar un litru de apă, la micul dejun. Sunt consumatoare de apă, poate ruginesc”, adaugă artista.
La un moment dat mergea și la sală, dar acum a renunțat, spune că are un program prea încărcat. „Fiindcă pierd nopți multe… am ajuns să testez podeaua. Mi s-a întâmplat să leșin din cauza oboselii, și atunci antrenorul mi-a spus să vin la sală doar când sunt odihnită. Dar am văzut că eu nu am zile de odihnă și am renuțat la idee. Tocmai de asta îmi mențin dieta doar din mâncare”, a încheiat artista.
Cum arată mediul de dietă al Mariei Constantin
„Dimineața îmi fac un mic dejun copios, cu pâine prăjită, ou ochi prăjit, avocado. La prânz sunt înnebunită după supele cremă.
Prefer supa cremă de ciuperci, care se prepară rapid și este și sănătoasă. Iar cina încerc să fie mai slab calorică. Și optez pentru o salată de spanac, cu bucățele de brânză slabă, nuci, rodie, semințe. În general, îmi plac legumele. Și mai consum pește foarte mult. În topul preferințelor se află somonul”, a declarat Maria Constantin pentru Click.ro.