Explozie de ritm, culoare, limite depășite, distracție și povești emoționante, toate în cea de-a noua ediție a emisiunii „Splash! Vedete la apă”, într-o ediție specială – „Jumătatea mea mai bună”. 12 vedete vor forma șase cupluri ce își vor testa limitele în cadrul celui mai curajos show al verii, iar una dintre aceste perechi este formată din Dima Trofim și Dima Melnic, a căror săritură în tandem va putea fi urmărită în ediția difuzată joi seară, de la ora 20.30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Sunt cei mai buni prieteni, de mai bine de 18 ani, se completează și, împreună, au ales să facă o săritură spectaculoasă, în tandem, în ciuda faptul că Dima Trofim are o frică teribilă de înălțime: „Să nu te prind că începi să mă încurajezi, că nu ajută!”, i-a transmis artistul prietenului său, despre care a mărturisit: „El nu are absolut nicio frică, nici de apă, nici de înălțime, iar pe mine mă ajută mult faptul că sărim împreună, îmi oferă mai multă încredere”.

Ce au spus jurații despre saltul celor doi, ce le-au transmis colegii și de la ce înălțime au sărit cei doi, telespectatorii vor afla urmărind ediția „Splash! Vedete la Apă” difuzată joi seară, de la 20.30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Adolescentă de 15 ani, violată de o familie din Otopeni, care a luat-o din staţia de autobuz. Cei doi inculpaţi, soţ şi soţie, sunt judecaţi în libertate
Recomandări
Adolescentă de 15 ani, violată de o familie din Otopeni, care a luat-o din staţia de autobuz. Cei doi inculpaţi, soţ şi soţie, sunt judecaţi în libertate
Dima Trofim si Dima Melnic Splash (2)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Răzvan Fodor, Ramona Olaru și Anamaria Ionescu sunt cele trei gazde ale celui mai curajos show al verii, în vreme ce Iulia Albu, Clara Gherase, nea Marin şi Cosmin Natanticu sunt cei care, de la masa juriului, notează prestațiile, dar și evoluția participanților, din prima zi de antrenament și până în momentul săriturilor.

Jurații de la „Splash! Vedete la apă”

Iulia Albu, Clara Gherase, nea Marin şi Cosmin Natanticu revin la masa juriului în cel mai nou sezon „Splash! Vedete la apă” și notează prestațiile celor peste 60 de vedete, din domenii cu totul diferite, ce au acceptat provocarea de a-și depăși limitele și de a-și înfrunta fricile.

„Mă regăsesc cel mai bine în postura de jurat. Splash! Vedete la Apă este, deja, unul dintre show-proiectele mele de suflet. Am colegi excepționali și o echipă de milioane! Toți suntem aici ca să facem ceea știm cel mai bine: spectacol”, a mărturisit Iulia Albu, care, în fiecare ediție a acestui sezon, va acorda nota secretă. La rândul ei, antrenoarea Clara Gherase a declarat: „În continuare, este o mare provocare și o deosebită plăcere să mă aflu în postura de jurat în acest show, unde voi fi foarte atentă la partea tehnică, ca de fiecare dată. Totodată, voi încerca, pe cât posibil, să fiu cât mai corectă și să nu nedreptățesc pe nimeni”.

Primul mare eșec al lui Ciolacu în politica externă: comisar pentru muncă. Cum a ajuns România de la portofolii grele la o funcție simbolică
Recomandări
Primul mare eșec al lui Ciolacu în politica externă: comisar pentru muncă. Cum a ajuns România de la portofolii grele la o funcție simbolică

„Sunt în postura de jurat în cadrul acestui show pentru a treia oară și încă nu îmi vine să cred cât de repede trece timpul. De data aceasta, filmăm la Complexul Sportiv de Natație Otopeni și cred că va fi cel mai tare sezon de până acum. Eu, fiind un perfecționist convins, mi-aș dori ca fiecare dintre cei care participă să-și depășească limitele și să sară de la cea mai mare înălțime”, a declarat nea Mărin.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Locul uimitor din România pe care trebuie să-l vezi și tu. Aici este cel mai vechi lac artificial din țară, dar puțini știu de el
FANATIK.RO
Locul uimitor din România pe care trebuie să-l vezi și tu. Aici este cel mai vechi lac artificial din țară, dar puțini știu de el
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
GSP.RO
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
Singura zodie care își poate schimba destinul de pe 15 septembrie. Oportunități uriașe, regăsiri, dar și o serie de surprize pentru alți nativi
FANATIK.RO
Singura zodie care își poate schimba destinul de pe 15 septembrie. Oportunități uriașe, regăsiri, dar și o serie de surprize pentru alți nativi
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Surpriza unui pensionar care a primit 6.800 de lei după recalculare. Câţi bani i-au venit de fapt în prima lună
Observatornews.ro
Surpriza unui pensionar care a primit 6.800 de lei după recalculare. Câţi bani i-au venit de fapt în prima lună
Horoscop 14 septembrie 2024. Balanțele au ocazia de a se elibera, fără să facă nimic special, de griji prin înlocuirea lor cu gânduri mai bune
HOROSCOP
Horoscop 14 septembrie 2024. Balanțele au ocazia de a se elibera, fără să facă nimic special, de griji prin înlocuirea lor cu gânduri mai bune

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI