Cine a fost de la început alături de TĂTUȚU`, cum arăta el în urmă cu 20 de ani, ce alianțe a trebuit să facă să ajungă să fie în vârful clanului, dar și ce strategie a abordat încă de la început, descoperim din primul episod al serialului!

„Răul se face cu grijă, să aibă și un pic de bine în el. Dacă e numai rău, ți se întoarce ție, care-l faci!”, va spune Bebe Udrea într-un cadru în care îl vor privi atât apropiații lui, cât și cei mai aprigi dușmani.

Așa cum știm, lupta dintre Bebe Măcelaru` și comisarul Costoiu s-a derulat pe parcursul a multor ani, dar nimeni nu cunoaște, de fapt, de unde a pornit totul. „Ăștia suntem – Brigada, nu oricare, de combatere a crimei organizate. E pe bune!

Știți toți de ce ați fost aleși de mine, nu știți unul despre celălalt. Nu o să fie o viață ușoară aici, nu cu mine! Felul în care arată biroul ăsta spune câtă încredere au ăștia în noi. E în mâna noastră să schimbă percepția”, va spune Costoiu în timp ce va prezenta echipa alături de care a început drumul pe urma mafioților.

Cum a ajuns Sergiu în viața lui TĂTUȚU`, ce relație avea Luminița cu soțul ei, dar și care sunt noile personaje care vor stârni unele dintre cele mai intense lupte de orgoliu și putere, vedem în noul serial. Nu ratați, sâmbătă, 19 octombrie, primul episod din TĂTUȚU`, exclusiv pe VOYO.

 
 

Urmărește-ne pe Google News