Laurette se plângea adesea de dureri violente la sânul stâng, aşa că şi-a luat inima în dinţi şi a cerut părea unui medic, altul decât cel care, în urmă cu doi ani, i-a pus implanturile mamare. După un consult medical amănunţit, doctorul estetician Kasem Abu Baker, care i-a pus silicoane şi Nicoletei Luciu, a anunţat-o că implantul stâng s-a întors şi că trebuie să se opereze de urgenţă.
În timpul intervenţiei chirurgicale, care a avut loc weekendul trecut, medicul a constatat că şi implantul drept avea probleme, fiind fisurat: “Nu mi-a venit să cred când am auzit! Eu mă dusesem pentru că mă durea stângul şi, când colo, am probleme şi la dreptul. Acum mă simt foarte bine şi abia aştept să merg la shopping, ca să îmi iau sutiene mai mari, pentru că am implanturi de 620 de grame, nu de 420 ca înainte”, a declarat Laurette pentru Libertatea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News