În urmă cu ani de zile, Roxana Vancea era „vecină” la matinalul „Neatza cu Răzvan și Dani” de la Antena 1. Ea prezenta rubrica meteo în cadrul emisiunii. După o perioadă, vedeta a renunțat și s-a îndreptat spre alte proiecte, iar acum câștigă bani doar din online.

Are campanii plătite în mediul online, face reclamă la multe produse folositoare la sala de fitness, ea și soțul ei fiind împătimiți ai sportului. „Acum lucrez doar online și câștig bani și din reclame la sală, la solar, la haine, la diverse produse. Nu m-am întors fizic la job, la sală, pentru că stau cu Zian. Voi face asta din septembrie, când va merge la grădiniță. Momentan mă mențin alergând toată ziua după el”, a declarat vedeta.

Roxana Vancea: „M-ar interesa un proiect gen în care să implic și copiii sau o rubrică de sport”

În același interviu pentru Cancan, ea a vorbit despre o posibilă revenire în televiziune. Deși a primit oferte să ia parte la show-uri filmate în străinătate, ea preferă să rămână în România. „Îmi doresc să mă întorc în televiziune, dar deocamdată mi-e foarte greu să stau departe de Zian (n.r. fiul ei). Vreau ceva care să nu necesite să plec din București. Iar până acum am primit oferte să filmăm numai afară din țară.

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

N-aș merge la show-uri de supraviețuire. Am fost la Exatlon, care e la fel ca Survivor. Iar la Asia Express e iar cam același lucru. M-ar interesa un proiect gen cum a fost cel cu mămicile, în care să implic și copiii, sau o rubrică de sport.

Zian nu a stat niciodată fără mine mai mult de două ore. Din toamnă va merge la grădiniță, îi plac copiii, el a cerut asta. Pentru nimic, nu aș renunța la timpul petrecut cu Zian. Vreau să-l duc peste tot, să fac activități cu ei. Știu că după ce vor crește, va fi greu să mai fac asta”, a mai declarat Roxana Vancea.

roxana-vancea-bani-10Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

De ce Roxana Vancea vrea să se mute din București

Împreună cu Dragoș Paiu și cei doi copii ai lor, Roxana Vancea locuiește în Capitală. Anul trecut, pe perioada verii, vedeta și-a lăsat soțul în București, iar ea a plecat la țară, cu copiii, pentru a se bucura de natură, de aer curat.

Tocmai din aceste considerente se gândește ca în viitorul apropiat să se mute definitiv din București și să locuiască la țară. „Încerc să creez amintiri frumoase în fiecare zi cu ei, nu doar când merg la țară, dar trebuie să recunosc că, oriunde i-aș duce, pentru ei nu se compară nimic cu mersul la țară, mai ales că acolo îi au și pe bunici, care îi răsfață nonstop.

Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse
Recomandări
Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse

Am avut o vară plină, am fost plecată cu ei prin toată țara. Eu ador muntele, și atunci am ales foarte multe locații montane. Am vizitat multe locuri pentru cei mici pe care le aveam de mult timp în plan, am fost la mare, i-am implicat pe cei mici în foarte multe activități la țară. A fost o vară plină. În fiecare zi mă gândesc să mă mut departe de agitația din Capitală și, cu siguranță, în viitor o să fac asta”, a explicat Roxana Vancea pentru VIVA!.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI