Libertatea: Cum s-a schimbat viaţa ta de când ai devenit tătic?

Florin Dumitrescu: De când am devenit tată sunt mai mereu cu gândul la Ava, abia aştept să ajung acasă la ea. Când trebuie să plec pe undeva, obişnuiesc să iau la mine un obiect de-al ei, o suzetă, o şosetă, orice îi aparţine. Fetiţa noastră a devenit prioritatea noastră.

Care a fost cel mai emoţionant moment pe care l-ai trăit de când s-a născut Ava?

Sunt foarte multe momente emoţionante. Dimineţile sunt speciale de fiecare dată, pentru că Ava se trezeşte înaintea mea, vine la mine în pat şi mă mângâie sau îmi cântă, dansează lângă mine. Fiecare dimineaţă de când o am pe Ava este emoţionantă şi mereu altfel. Dar specială.

Cum ai reacţionat când ai aflat că vei fi iar tată?

Eu am râs de fericire, iar Cristina era panicată pentru ca avea impresia că nu eram pregătiţi pentru a doua sarcină. Am mers împreună la fiecare ecografie şi am urmărit cu interes evoluţia Miei.

Aţi pregătit deja camera?

Nu am apucat să o pregătim pentru că efectiv nu avem timp. Probabil că în săptămâna naşterii vom fi gata.

Cum aţi ales prenumele Miei?

Pentru că numele meu de familie e foarte lung, ne-am gândit la un prenume scurt şi cu rezonanţă. Ca în cazul Avei.

Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ
Recomandări
Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ

Te pregăteşti să schimbi scutece sau laşi asta în sarcina Cristinei?

Ne împărţim sarcinile destul de bine în casă, iar de fiecare dată când Cristina nu poate face ceva o pot înlocui, orice ar fi. Bineînţeles, mai puţin alăptatul (râde). Dar nu voi avea probleme să schimb scutece, deja am antrenament.

Ai timp să îţi ajuţi soţia la treburi gospodăreşti?

Atât cât îmi permite timpul. Dacă sunt acasă, o ajut. Îmi place să spăl vasele, iar datul cu aspiratorul este principala mea sarcină.

Câţi copii v-aţi propus să aveţi?

Câţi putem să avem, atâţia vom avea. Ne mai dorim cel puţin unul.

Cum reuşeşti să îţi împarţi timpul?

Încerc să le fac pe toate pe rând. Filmările pentru “Hells Kitchen” sunt destul de bine organizate, în aşa fel încât o lună, zi de zi, ştim că mergem pe platou. Apoi, am grijă să îmi planific şi restul proiectelor, fie că e vorba de restaurante sau de alte evenimente şi întâlniri, astfel încât să nu-mi ocupe mai mult de 8-9 ore pe zi. Familia este prioritară şi are timpul ei bine alocat. Dimineaţa şi seara suntem mereu împreună.

Care a fost cel mai bun moment pe care l-ai trăit de când ai devenit cunoscut?

De fiecare dată când intru în contact cu copiii şi îmi răspund la întrebarea “Ce vrei să te faci când o să fii mare?”, iar ei îmi spun că vor să devină bucătari. Acelea sunt momentele cele mai bune.

George Simion, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Îi curățăm direct dacă le dau numele” | EXCLUSIV
Recomandări
George Simion, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Îi curățăm direct dacă le dau numele” | EXCLUSIV

Ai spus recent că ai pierdut prieteni din motive neînţelese. La ce te-ai referit?

Sunt foarte mulţi oameni din trecutul meu care judecă fapte şi situaţii la prima mână, iar faptul că cele 24 de ore dintr-o zi le petrec lucrând sau cu familia nu îmi mai permite să petrec atât de mult timp cu ei. Unii au pus-o pe seama faptului că am ajuns la televizor, iar asta mă deranjează. Eu sunt la fel, sunt acelaşi.

Ai timp să mai găteşti acasă?

Nu prea mai am timp de gătit acasă, dar nici nu am avut vreodată, iar ultima oară am gătit piure de cartofi pe care l-am devorat cu Ava în 20 de minute, o salată cu verdeţuri, legume şi brânză de capră şi o friptură de vită în sânge cu cimbru şi sare grunjoasă.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Libertateapentrufemei.ro
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Cum scapi de mirosul de mucegai din dormitor: aceasta e cea mai bună soluție
FANATIK.RO
Cum scapi de mirosul de mucegai din dormitor: aceasta e cea mai bună soluție
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Elle.ro
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Observatornews.ro
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior
HOROSCOP
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI