În apropierea începerii unui nou an școlar, Ștefan Bănică junior și-a amintit despre cum era școala pe vremea sa. De asemenea, artistul a dezvăluit, în exclusivitate pentru Libertatea, ce sfaturi i-a dat fiului său, Radu Ștefan, care anul trecut a obținut note foarte mari la Evaluarea Națională, înainte de începerea unui nou an școlar.
„Problemele reale, care apar în adolescență, sunt aceleași”
Cum te pregăteai tu pentru liceu şi cum diferă pretenţiile de acum ale elevilor?
Nu mă pregăteam în vreun fel anume. Există o anumită efervescenţă pentru data de 15 septembrie, când te revedeai cu colegii, primeai cărţi noi. Era mişto. Acum, liceenii comunică mult mai mult decât o făceam noi atunci. Au Whatsapp, Facebook, Instagram, pot şti în fiecare secundă unde se află fiecare. Dar cred că problemele reale care apar în adolescenţă sunt cam aceleaşi, indiferent de generaţii. Doar că diferă modul de abordare.
Ce sfaturi i-ai dat fiului tău când a devenit “boboc”?
Important e cu ce rămâne din ceea ce învaţă, şi nu neapărat întotdeauna lucrul ăsta e reprezentat de notele pe care le ai. Şi că liceul e poate una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa unui om. Să se bucure de această experienţă.
Care este cea mai frumoasă amintire a ta din timpul liceului?
Sunt multe. Dar îmi aduc aminte cu mândrie când am terminat clasa a XII-a şi am defilat cu clasa, de la Televiziunea Română până la liceul meu, “Ion Luca Caragiale”. Eram îmbrăcaţi în costume confecţionate special pentru sfârşitul de liceu.
Cunoscut publicului mai întâi ca actor prin apariţiile sale în filme sau numeroasele piese de teatru în care a jucat, Ştefan Bănică jr este una dintre cele mai populare vedete din România.
Ştefan Bănică jr a luat-o pe urmele tatălui său şi a ales actoria. Pe lângă aceasta, Ştefan Bănică jr este cântăreţ, dar şi star de televiziune, fiind unul dintre cei patru jurați și antrenori de la show-ul „X Factor”, difuzat de Antena 1.
Ştefan Bănică jr a absolvit Liceul teoretic I.L. Caragiale în anul 1985 şi IATC cinci ani mai târziu, la secţia de actorie, clasa profesorului Ion Cojar. În anul 1987, l-a interpretat pe Mihai, tânărul îndrăgostit din “Liceenii”, rol cu care a încântat generații după generații de români.
În ceea ce privește viața personală, artistul a trăit o poveste de dragoste cu Camelia Constantinescu, cea care i-a dăruit primul copil, Radu Ștefan, care acum are 15 ani și începe viața de licean. Camelia Constantinescu nu a fost căsătorită oficial cu Bănică, cei doi despărțindu-se în anul 2005.
În ianuarie 2006, Ștefan Bănică jr s-a căsătorit cu vedeta de televiziune Andreea Marin, care a născut, pe 15 decembrie 2007, o fetiță pe nume Ana Violeta, cel de-al doilea copil al artistului. În octombrie 2013, el a divorțat de Andreea Marin.
Din anul 2013, celebrul artist are o relație cu cântăreața Lavinia Pârva.
Primele declarații ale Mariei Constantin după ce soțul ei i-a adus acuzații grave