În anul 2005, vestea că Dinu Maxer și Nicoleta Luciu se despărțeau după 8 ani de relație a șocat pe toată lumea. Mulți credeau că cei doi vor ajunge în fața altarului, însă lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. La momentul respectiv, cei doi au decis să nu vorbească despre despărțirea lor. Patru ani mai târziu, Nicoleta Luciu a vorbit într-un interviu despre motivul despărțirii și preciza că fostul ei iubit era extrem de gelos.
„Când eram cu Maxer, el era foarte gelos. Nu conta ce făceam sau ce aş fi putut face, el era gelos şi îmi dădea o stare de nesiguranţă care mă făcea şi pe mine să mă simt geloasă. Dar atunci nu ştiam. Toate femeile din familia mea au rămas cu bărbaţii lor, indiferent de ce le-au făcut. Aşa credeam şi eu că trebuie să fie. Eram cu Maxer şi trebuia să rămân toată viaţa cu el”, a declarat Nicoleta Luciu pentru TABU, potrivit Click!
Invitat la emisiunea „În oglindă”, Dinu Maxer a făcut dezvăluiri neașteptate despre relația cu Nicoleta Luciu. Cântărețul a explicat acum de ce a ales să iasă public și să vorbească despre despărțire.
„Noi hotărâsem să nu declarăm nimic. S-a aflat în presă la o lună de la despărțire. Acel proces mediatic a pornit din cauza faptului că ea era la o televiziune concurentă și avea un PR foarte ciudat și nu avea voie să vorbească. A apărut o declarație, care oarecum nu era a ei, dar PR-ul își făcuse treaba. La momentul acela, redactorul-șef de la Libertatea a venit și mi-a spus «Dinu, care este replica ta?». Și i-am spus că am hotărât că nu vorbim, iar ea îmi spune «tu mai vrei să exiști? Așa ca persoană publică… atunci deschide gura și vorbește». Și de aici acea nebunie cu emisiuni și tot ce s-a întâmplat. Cred că am deschis seria «divorțurilor»”, a spus Dinu Maxer.
„Nu știu dacă am creat-o eu pe Nicoleta Luciu, dar am făcut foarte multe lucruri ca ea să rămână în lumina reflectoarelor”
Întrebat dacă el a creat-o pe vedeta Nicoleta Luciu, artistul a răspuns: „Nu știu dacă am creat-o eu, dar am făcut foarte multe lucruri ca ea să rămână în lumina reflectoarelor. Într-adevăr am fost deranjat de fostul redactor-șef de la Playboy, care a spus niște lucruri false față de ceea ce trăisem eu și ce discuții avusesem cu el. Pentru Nicoleta eu am făcut de-a lungul anilor… trupă muzicală. Ea luase Miss în 1999 și apoi nu mai făcea nimic”.
Fostul soț al Deei Maxer recunoaște că între ei au existat și episoade de violență verbală. Nicoleta Luciu era o femeie extrem de dorită de bărbați la momentul acela, iar Dinu devenise foarte gelos.
„Au fost violențe doar verbale între noi. Ne certam din gelozie, tot felul de lucruri, inclusiv chestii minore. Am ajuns să cred că o relație se termină atunci când te cerți din lucruri minore”, a dezvăluit Dinu Maxer, în cadrul emisiunii „În Oglindă”.
„Pentru Nicoleta am fost primul bărbat, deci era și extrem de pură”
Artistul a cunoscut-o pe Nicoleta Luciu când a mers să cânte la o emisiune TV, iar ea se afla în public. Când a văzut-o pentru prima dată, ea avea 17 ani și el 24. Dinu Maxer a precizat că a fost primul bărbat din viața actriței, iar asta l-a făcut să se simtă ca un bărbat alpha.
„Eu am cunoscut-o, am agățat-o, cântând la o emisiune, unde ea era aplaudac, asta este de notorietate, eu așa am cunoscut-o pe Nicoleta. Nu i-am simțit niciun potențial. M-a cucerit fizic, după care am cunoscut-o și am văzut că este un om loial, pentru ea am fost primul bărbat, deci era și extrem de pură. A fost foarte important în viața mea, nu știu, poți să o pui și pe treaba mândriei masculului alpha, poți să o pui și pe seama educației tatălui. (…) M-am îndrăgostit de ea. Nu conta că avea 15 ani”, a mai spus Dinu Maxer.
În prezent, Nicoleta Luciu este căsătorită cu Zsolt Csergo și au împreună patru copii minunați. Dinu Maxer a divorțat de Deea Maxer, femeia cu care are doi copii, iar în prezent are o relație cu Magdalena Chihaia.
iugavirgil • 15.03.2024, 17:36
Un alt papalitos gonit de nevasta . A avut 2 femei si se crede masculul alfa .
crissvasile • 15.03.2024, 06:47
Penibil! Corupator de minore și se mai și lauda cu asta...un ratat!