După 18 ani de relație, Deea și Dinu Maxer au hotărât să divorțeze, deși au copii și păreau că se iubesc extraordinar de mult. Artistul nu are de gând să piardă vremea după ce a devenit un bărbat singur și a început să iasă din ce în ce mai mult.
Recent, Dinu Maxer a fost surprins în club alături de o domnișoară misterioasă. Imaginile cu cei doi au ajuns în Click!, iar apropiații lui spun că el ar avea deja o relație.
„Aseară Dinu a fost la un chef și a venit cu noua lui iubită. Au petrecut câteva ore într-un club din București. Ei încearcă să fie cât mai discreți și să pătreze în public o oarecare distanță dar aseară, el când a venit cu ea, la masă, Dinu le-a prezentat-o prietenilor de acolo ca fiind noua lui iubită, de față cu cei apropiați el nu se mai ascunde.
Ea nu este familiarizată cu lumea mondenă și pentru asta ei își doresc discreție momentan. Este cu mult mai tânără decât el. El a dansator toată noaptea cu prietenii în club, dar ea a preferat să stea la masă și să îl privească. Din câte am înțeles ei doi se văd deja de câteva săptămâni și se vede că există o chimie între ei doi. Noua iubită a lui Dinu seamănă mult cu Nicoleta Luciu. Are părul brunet și lung, are un bust generos și este înaltă. Copia perfectă a Nicoletei”, au declarat surse apropiate pentru sursa mai sus menționată.
Jurnaliștii de la Spynews.ro l-au contactat pe Dinu Maxer pentru a confirma sau infirma relația, însă el nu a dorit să facă niciun comentariu despre acest subiect. Acum rămâne de văzut dacă fostul soț al Deei are o nouă iubită sau este doar o amică cu care a petrecut în club.
Și Deea Maxer a fost contactată să facă declarații despre acest subiect, însă nu a dorit să spună nimic. „Mulțumesc, însă nu declar nimic”, a spus dansatoarea.
Dinu Maxer se menține tânăr, după ce Deea l-a părăsit din cauza diferenței de vârstă
După ce s-a aflat că dansatoarea și-a părăsit soțul din cauza diferenței de vârstă, ea fiind cu 16 ani mai tânără decât el, Dinu a luat o decizie neașteptată. Ajuns la aproape 50 de ani, Dinu Maxer a simțit nevoia unei schimbări, astfel că a dat fuga în cabinetul medicului estetician, unde a avut curajul să treacă printr-o transformare radicală. Fostul soț al dansatoarei vrea să întinerească și spune că a reușit să șteargă 10 ani de pe fața lui cu ajutorul injecțiilor cu botox.
Fostul solist al trupei AXXA s-a lăsat pe mâinile medicului estetician Auday Al-Ahmad, care i-a promis o transformare completă. După câteva injecții cu botox și acid hialuronic, Dinu Maxer s-a arătat foarte încântat de schimbare și mărturisește că se simte cu 10 ani mai tânăr.
„După procedurile de rejuvenare facială cu acid hialuronic și cu toxină botulinică, tenul meu arată și se simte cu 10 ani mai tânăr! Rezultatele au fost mult peste măsura așteptărilor mele! Felicitări medicilor pentru profesionalism și pentru rezultat. Sunt foarte mulțumit!”, a declarat Dinu Maxer, pentru Click!.