În ultimii doi ani însă, averea omului de afaceri a scăzut drastic, aceasta fiind estimată la 260 de milioane de euro, potrivit Top 300 Capital. În plus, băncile au cerut executarea silită a lui Dinu Patriciu pentru o datorie de 10 milioane de euro.

Dinu Patriciu se afla în proces de divorţ cu soţia sa Dana, care ceruse jumătate din averea omului de afaceri.Soţia a motivat cererea spunându-le judecătorilor că Dinu Patriciu şi-a lăsat afacerile, dar şi viaţa personală în seama amantei. Dana Rodica a cerut chiar o examinare a soţului său de către medicii legişti pentru a se stabili dacă mai avea discernământ. Următorul termen al procesului era stabilit pe 24 septembrie.

De asemenea, Dinu Patriciu are două fiice, Maria şi Ana, care, potrivit legii au dreptul la o parte din averea tatălui lor.
Cine a fost Dinu Patriciu

S-a născut în 3 august 1950 în familia unui cunoscut petrolist din perioada interbelică. Absolvent al Institutului de Arhitectură Ion Mincu din Bucureşti, Patriciu este de profesie arhitect şi a lucrat imediat după terminarea facultăţii la Institutul de Proiectări al Ministerului Comerţului Exterior. În scurt timp devine asistent universitar al Institutului de Arhitectură. Este căsătorit tot cu o arhitectă, Dana, cu care are două fete, de 22, respectiv 26 de ani.
În 1990, Dinu Patriciu devine membru fondator al Partidului Naţional Liberal, din partea căruia a fost şi deputat în două legislaturi. În prezent, este CEO al grupului Rompetrol şi are afaceri în imobiliare, transport aerian, IT, mass-media şi energie alternativă. Povestea grupului Rompetrol, cea mai importantă afacere a sa, a pornit în 2001, de la privatizarea grupului Petromidia, ajungând în prezent la 40 de companii răspândite în 13 ţări.
Citeşte şi:

DINU PATRICIU A MURIT | IMAGINI NEMAIVĂZUTE CU OMUL DE AFACERI, în TINEREŢE: SLAB, ÎNALT ca BRADUL şi ELEGANT! FOTO

DINU PATRICIU a MURIT | Prima REACŢIE a familiei după decesul omului de afaceri

DINU PATRICIU A MURIT | Omul de afaceri şi-a întocmit testamentul înainte de TRANSPLANTUL de FICAT

DINU PATRICIU A MURIT | CE SPUNEA DINU PATRICIU despre BOALA CARE l-a UCIS

„FERICIREA NU SE POATE CUMPĂRA. UMBLU cu 200-300 de lei în BUZUNAR”. DINU PATRICIU, AUTOPORTRET într-un INTERVIU LIBERTATEA

DINU PATRICIU A MURIT, la 64 de ani. S-a stins DEPARTE DE ŢARĂ, la LONDRA

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News