Situația amoroasă dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf ține paginile ziarelor de multe zile. La început au fost speculații, după care antrenorul a confirmat divorțul de femeia lângă care a stat mai bine de 15 ani și cu care are un copil, pe Laurențiu jr.

În presa din Italia, mai exact pe Tuttomercatoweb, ieri a apărut un articol în care Anamaria Prodan vorbește despre divorțul de Laurențiu Reghecampf. Pentru prima dată, impresara spune public că soțul ei a înșelat-o cu o femeie mult mai tânără decât el, în vârstă de 28 de ani.

„E greu de gestionat situația. Mă sună tot felul de oameni din lumea fotbalului. Am muncit mult să-l fac cunoscut pe fostul meu soț. Nu cunoștea pe nimeni până nu am apărut eu. M-a înșelat cu o femeie de 28 de ani și asta știu și copiii mei, au citit pe internet. Eu nu am vrut ca informațiile astea să ajungă la ei”, a declarat vedeta pentru presa din Italia.

De asemenea, Anamaria Prodan susține că se află într-o situație rușinoasă, iar totul este din cauza fostului ei soț, Laurențiu Reghecampf.

„E o situație foarte complicată, sunt și copii la mijloc. Copiii mei au peste douăzeci de ani, dar este o situație rușinoasă pentru că suntem celebri în România. Și această rușine adusă familiei noastre de fostul meu soț e intolerabilă”, susține Anamaria Prodan pentru site-ul Tuttomercatoweb.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Anamaria Prodan vrea să cumpere un club de fotbal din Italia

După despărțirea de Laurențiu Reghecampf, Anamaria Prodan are planuri mari și vrea să cumpere un club de fotbal din Italia. Deși își dorește să facă această investiție, impresara declară că tot procesul acesta va mai dura, pentru mai întâi trebuie să își rezolve problemele din familie. Anamaria Prodan susține că antrenorul și-a abandonat copiii și amintește că Laurențiu Reghecampf urmează să devină din nou tată.

„Este greu, astăzi trebuie să fiu lângă copiii mei care au fost abandonați de tatăl lor și ar fi periculos să-i las în pace. Astăzi fostul meu soț așteaptă un alt copil. Toate acestea nu sunt bune pentru ei. Dar când rezolv aceste probleme, da, aș vrea să cumpăr un club din Italia și pentru că fotbalul italian este extraordinar. Familia mea a fost mereu pe prima pagină a ziarelor, cel puțin până când fostul meu soț i-a denigrat. Dar eu și copiii mei, ne-am dori un club în Italia”, a declarat vedeta pentru sursa mai sus menționată.

Anamaria Prodan are în gând două echipe pe care să le cumpere: „Palermo sau Catania. La Catania am lucrat mult cu Lo Monaco când l-am adus pe Dică”.

Urmărește-ne pe Google News