– Ești de atâți ani pe micul ecran, dar știm puține lucruri despre tine. Cum ai reușit să fii o prezență așa discretă?
– De când cu apariția rețelelor sociale, aș spune că viețile noastre sunt oricum, dar în niciun caz discrete. Sigur, noi decidem ce postăm și cum interacționăm cu cei din spațiul virtual, ce mesaje transmitem, ce imagini postăm. Pe lângă asta, sunt selectivă atunci când vine vorba despre interviuri. Îmi amintesc cum, la aproape un an de la nuntă, m-am trezit că am și divorțat! Cineva s-a gândit să scrie un astfel de articol cu informații pe surse, iar punctul meu de vedere evident că a lipsit cu desăvârșire. Chiar și astăzi mi se mai întâmplă uneori să fiu întrebată dacă sunt la a doua căsnicie. Desigur că nu! Ba, mai mult, iată că anul acesta am ajuns deja la 10 ani de căsnicie. Oricum, avem o viață absolut normală, iar viața noastră privată rămâne privată atât cât ne dorim noi să rămână.
– Cum sărbătoriți, ținând cont de restricțiile impuse? Vă veți reîntoarce în locul în care v-ați cunoscut?
– Ca să încep cu ultima parte a întrebării, ne-am văzut prima dată pe treptele Universității „Dunărea de Jos” din Galați, la admitere, apoi la primele cursuri de la facultate. L-am descoperit însă pe Cosmin în anul întâi, când i-am luat un interviu pentru o revistă studențească. El era campion național la dansuri, iar eu curioasă să știu cum poate un coleg de-ai mei să facă performanță la un astfel de nivel. Așa ne-am apropiat! A durat ceva până am devenit un cuplu, mai ales că eram colegi, dar de atunci, din 2003, suntem nedespărțiți. Anul acesta facem 10 ani de căsnicie, iar în urmă cu un deceniu, în luna de miere, ne-am promis că ne vom întoarce în exact același loc (Porec, Croația). Doar că 2020 ne-a dat complet peste cap planurile. Deocamdată doar visăm la această „reeditare” a lunii de miere, dar sunt sigură că vom recupera măcar anul viitor, dacă nu mai devreme. Până la acea vacanță, ne-am îndrăgostit însă de… România. Avem o țară fabuloasă!
– Cum ai ajuns la pupitrul știrilor?
– Am ajuns în televiziune printr-o întâmplare. În clasa a XII-a mă pregăteam pentru admiterea la Psihologie, în București. Doar că mi-am dat seama ce efort financiar ar fi fost pentru părinții mei, mai ales că în urma mea erau doi frați de școală generală. Așa că am decis, spre disperarea părinților care încercau să mă convingă să nu renunț, să dau admiterea la două facultăți, la Drept și la cea de Litere și Teologie – Științele Comunicării din Galați. Din greșeală însă am trecut ca primă opțiune Facultatea de Litere și nu Dreptul, așa cum îmi doream. Mi-a fost rușine să mă întorc să refac fișa, mai ales că doamna care se ocupa de înscriere tocmai ce umilise doi foști colegi de liceu de-ai mei pentru că aveau date scrise greșit în cererea de înscriere. Am lăsat-o așa, gândindu-mă că oricum nu aveam șanse să intru la Științele Comunicării, mai ales că nu mă pregătisem nici măcar un minut pentru examenul de admitere de acolo. Doar că… am intrat. Și apoi mi-a și plăcut! În primul an de facultate am ales să fac practică într-o televiziune regională, Express TV Galați-Brăila. După acele săptămâni de practică am fost chemată şi angajată pe post de reporter. A fost o perioadă destul de grea: munca în televiziune, studiile, colaboram şi cu o revistă studenţească.
– Cum te-ai angajat la TVR?
– Apoi, în ultimul an de facultate, în 2007, în timp ce căutam informaţii pentru lucrarea de licență, am ajuns pe site-ul TVR, unde am descoperit un anunţ: se făceau angajări pentru TVR Bucureşti, actualul TVR 3, care atunci se lansa. Am venit la probe, am dat nenumărate teste eliminatorii şi, dintre sutele de candidaţi, a fost aleasă echipa, din care făceam parte şi eu. Aşa că m-am mutat în Capitală. Prezentam cu Andreas Petrescu o emisiune de tip magazin în weekend, iar asta îmi permitea să mă ocup și de facultate. După aproape o jumătate de an am primit oferta de la Telesport, în 2010 am fost la GSP TV, iar din 2013 m-am reîntors acasă, la Televiziunea Română.