Documentele depuse la Tribunalul Superior din Los Angeles detaliază o împărţire a bunurilor maritale şi un acord al actorului Johnny Depp, care a acceptat să îi plătească actriţei o sumă de 7 milioane de dolari, despre care vedeta a spus că o va dona unor organizaţii de caritate.
Amber Heard, în vârstă de 30 de ani, a depus actele de divorţ în luna mai 2016 şi a obţinut un ordin de restricţie împotriva actorului.
Johnny Depp a negat tot timpul acuzaţiile formulate de Amber Heard, care a declarat că a fost agresiv atât fizic, cât şi verbal în timpul întregii lor relaţii.
Un avocat al lui Johnny Depp a declarat că Amber Heard a încercat să îşi asigure o susţinere financiară prematură, invocând presupusul comportament abuziv al actorului.
”Suntem încântaţi să încheiem acest capitol neplăcut din viaţa domului Depp şi a familiei lui”, a spus Laura Wasser, unul dintre apărătorii actorului.
Ca parte a acordului pentru divorţ, Amber Heard a renunţat la cererea ei de a menţine ordinul de restricţie împotriva lui Johnny Depp.
Potrivit documentelor, Johnny Depp va păstra numeroase bunuri imobiliare, inclusiv proprietăţi din Los Angeles, Paris, precum şi insula sa privată din Bahamas. În plus, el va păstra peste 40 de vehicule şi ambarcaţiuni, inclusiv maşini de epocă şi colecţia sa de motociclete.
Amber Heard va deţine custodia câinilor ei Pistol şi Boo, cele două animale care s-au aflat în centrul unui scandal în Australia, în care actriţa a fost găsită vinovată de falsificarea unor documente de călătorie pentru a intra în ţară alături de ele, în 2015, fără a respecta procedurile de carantină.
Amber Heard a spus că va împărţi suma de 7 milioane de dolari în mod egal între American Civil Liberties Union şi Spitalul pentru copii din Los Angeles. Documentele aflate în instanţă au arătat că Johnny Depp a plătit deja 200.000 de dolari din acord şi că va plăti diferenţa în cursul anului.