Anul care tocmai se va încheia nu a fost unul prea liniștit pentru câteva dintre vedetele autohtone. Andreea Marin, Roxana Ciuhulescu, Maria Toader, Laurette, dar și Cici, de la Sistem, au pus capăt căsniciei.

Andrea Marin și Tuncay Ozturk, în vremurile bune

Zâna a deschis… lista

Andreea Marin a divorțat în februarie 2017, la Judecătoria Buftea, încă de la cel de-al doilea termen, după ce, la primul, soțul său de atunci, fizioterapuetul turc, Tuncay Ozturk, nu s-a prezentat. Zâna a deschis procesul încă de la sfârșitul anului 2016, și a reușit să divorțeze, relativ repede. Niciunul dintre cei doi foști soți nu au dezvăluit care a fost motivul real care a dus la această separare. De la divorț, Zâna nu a mai vrut sub nicio formă să audă de fostul soț, sau să-și mai asocieze în vreun fel numele cu acesta.

Roxana Ciuhulescu, divorț discret

Roxana Ciuhulescu a pus capăt mariajului în vara lui 2017, după nu mai puțin de zece ani de căsnicie. Vedeta a avut parte de un divorț liniștit, la notar, cu acrodul soțului său de atunci, Mihai Ivănescu. Cel pe care, ulterior, l-a acuzat că nu s-a interesat de fiica lor, Ana Cleopatra. Roxana s-a mutat cu fata sa din vila în care au locuit în timpul mariajului vedetei. Cele două stau, de asemenea, tot într-o casă la fel de luxoasă.

Scandalul anului

În schimb, Maria Constantin a fost protagonista celui mai mare scandal de divorț, din 2017. Scandalul între cei doi a început în vara lui 2017, atunci când artista a plecat de acasă, cu bagaje cu tot. Soțul său, Marcel Toader, i-a adus acuzații grave. Acesta a insinuat faptul că artista l-a înșelat cu mai mulți bărbați. O perioadă, cei doi și-au spălat rufele în public, afaceristul fiind cel mai acid. Divorțul se va pronunța abia la începutul lui 2018. Între cei doi soți, nu mai există însă cale de împăcare.

Cea mai scurtă căsnicie

Mulatra Laurette a bifat una dintre cele mai scurte căsnicii. După ce s-a măritat în luna februarie, chiar la penitenciar, cu Ciprian Nistor, un afacerist condamnat la 15 ani de închisoare pentru evaziune fiscală, a urmat un divorț la fel de surprinzător ca și căsătoria acesteia. Cel care a depus cererea, la Judecătoria sectorului 1 a fost chiar afaceristul. Acesta a solicitat, totodată, ca Laurette să nu-i mai poarte nici numele.

 

Războiul continuă

Cunoscut sub numele de Cici de la Sistem, fostul senator Ciprian Rogojan, în prezent consilier la Ministerul Consultarii Publice si Dialogului Social, s-a despărțit și el, tot în anul 2017, de Amalia, colega de emisiune a lui Răzvan și Dani. Chiar dacă au divorțat, războiul dintre cei doi foști soți abia a început. Asta pentru că ambii se luptă pentru custodia fiului lor în vțrstă de trei ani, Luca Mihai.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV/ Irina Columbeanu și-a cunoscut fratele vitreg. Anthony e fiul cel mic al lui Mister Pink

 
 

Urmărește-ne pe Google News