DOC a făcut parte din echipa Faimoșilor și a fost eliminat din competiție în urmă cu o săptămână. Artistul s-a întors acasă, la familia sa, însă îi este destul de greu să se adapteze la acest mediu. Timp de trei luni, DOC a stat în Republica Dominicană fără confort, tehnologie, igienă și mâncare.
Deși nu și-a revenit complet după ce a părăsit show-ul de la PRO TV, artistul a plecat câteva zile la munte alături de soția sa. DOC a urcat deja pe scenă, la un festival de muzică de la munte, însă după ce a terminat de cântat, el s-a retras în cameră.
„Suntem la Snowfest. Avea Vlad & CTC concert weekendul ăsta și da, am prins și niște ski/snow cu ocazia asta. Ne prinde bine să stăm împreună într-o minivacanță departe de tot”, a declarat soția lui DOC pentru Fanatik.
De asemenea, Anca a mărturisit că soțului ei îi este foarte greu să se adapteze la viața pe care o avea înainte, iar acum preferă să stea mai mult retras. Soția lui DOC a preferat să rămână la petrecere, în timp ce artistul a vrut să meargă în camera de hotel pentru a citi.
„Îi este destul de greu să se readapteze la haosul vieții de zi cu zi sau cel puțin i-a fost până a urcat pe scenă. A fost ca un pansament pentru el concertul. Într-adevăr am mers singură la ski & party, el a stat mai mult în cameră, are nevoie de odihnă și niște meditație până să intre în ritm.”
Momentan, aceștia nu știu cum își vor petrece Paștele. „Am stat doar trei zile, ne întoarcem joi. De Paște încă nu știm ce facem, nu eram pregătită să fac planuri împreună. Cel mai probabil vom face în familie.”
Cum a început povestea de dragoste dintre DOC și Anca
DOC și Anca s-au cunoscut în urmă cu 16 ani, însă povestea lor de dragoste a început mult mai târziu. Când s-au cunoscut, artistul era într-o altă relație. DOC și Anca au împreună o fetiță, care s-a bucurat enorm să își revadă tatăl.
„Ne-am cunoscut acum aproximativ 16 ani. Am lucrat împreuna în cazino, chiar el mi-a fost profesor la școala de crupieri. A fost și atunci o chimie între noi, însă care s-a bazat pe prietenie.
Nimic mai mult, el fiind la momentul respectiv într-o relație. Pot spune că atunci m-a cucerit și am rămas cucerită, chiar dacă nu ne-am mai văzut o perioada de 10 ani după.
Cel mai mult la el am apreciat pasiunea, pasiunea pentru viață aș putea spune…. Despre orice vorbea, și un lucru extrem de banal, avea o forță și o implicare cum n-am mai văzut.
Munca la cazino, discuțiile, muzica, totul era făcut cu foarte multă energie. Mi s-a părut că ne potrivim perfect din punctul asta de vedere”, a povestit Anca, soția lui DOC, pentru sursa mai sus menționată.
CosminMarin • 25.03.2023, 07:54
Acum că e acasă are timp suficient sa se prăjească din nou ! Meditație, fum, ciuperci se descurca el .