„The Shining” era povestea lui Jack Torrence (Jack Nicholson), scriitor care se mută pe timpul iernii în Hotel Overlook, în creierii munților, angajat pe post de îngrijitor. Nu se instalează singur în imensa clădire, ci împreună cu soția Wendy (Shelley Duvall) și cu fiul lor, Danny (Danny Lloyd).
Alcoolic în recuperare, Jack devine țintă sigură pentru oaspeții-fantomă cazați veșnic la Overlook. Influențat de entitățile malefice, bărbatul o ia razna și ajunge să-și amenințe nevasta și copilul cu un topor, fugărindu-i prin hotel cu un zâmbet dement.
Înzestrat cu așa-numita „strălucire”, adică un mix de telepatie și clarviziune, Danny simțea că urmează o tragedie: Jack moare înghețat, rătăcit prin labirintul de gard viu din curtea complexului, cu degetele încă încovoiate pe mânerul toporului.
Micul Danny a devenit Dan
Gata, ți-ai împrospătat memoria? Ne reîntâlnim cu Danny în „Doctor Sleep”, după aproape 40 de ani de la nebunia paranormală din Overlook. Jucat acum de talentatul Ewan McGregor, Dan a călcat – regretabil – pe urmele tatălui său, devenind alcoolic.
Înfricoșat de această paralelă, începe să-și facă ordine prin viață. Jură că nu va mai pune strop de băutură pe limbă și se angajează într-un azil de bătrâni, unde harul său îi câștigă renumele de „Doctor Sleep”: comunică telepatic cu cei aflați pe patul de moarte, ajutându-i să înainteze liniștiți către luminița de la capătul tunelului.
Din nou, forțele răului refuză să dea pace membrilor familiei Torrence. Dan are viziuni îngrijorătoare cu o fetiță pe nume Abra (Kyliegh Curran), care la rândul ei posedă „strălucirea”. Se pare că puterea copilei e așa mare, încât a fost adulmecată de niște vampiri energetici, bestii care sug viața din victime pentru a-și menține tinerețea.
În frunte cu Rose (Rebecca Ferguson), acești criminali pornesc pe urmele Abrei ca s-o stoarcă de vitalitate până la ultimul strop. Alertat psihic, Dan se grăbește să ajungă la fetiță până nu e prea târziu și, cu puțin noroc, să-i anihileze pe vampiri.
McGregor îl întrece pe Nicholson
Regizat de Mike Flanagan, unul dintre cei mai buni regizori contemporani în materie de horror, „Doctor Sleep” poate fi descris drept „frustrant”. E solid din punct de vedere tehnic, superb filmat, iar actorii dau tot ce au mai bun în niște roluri frumos creionate, dar lasă de dorit în plan narativ…
Pentru că ține două ore și jumătate, avem timp berechet să cunoaștem personajele și să ne atașăm de ele înainte ca vânătoarea să înceapă. Flanagan are grijă ca mai întâi să contureze un univers bogat, credibil, și abia apoi să-l răstoarne cu fundul în sus.
La asta contribuie enorm prestația nuanțată a lui Ewan McGregor, care redă frământările protagonistului într-un mod mult mai fin decât a reușit Jack Nicholson în `80. Sigur, personajele lor trec prin experiențe diferite, dar măcar McGregor nu pare diliu încă din primul cadru.
Un pas în spate
Filmul e bazat pe cartea cu același titlu a lui Stephen King, care dealtfel e mediocră. La ce capodopere a născocit Regele Groazei în ultimii cincizeci de ani, trebuie spus că „Doctor Sleep” e sub standard.
Dacă povestea pornea de la zero, într-un cadru original, cu personaje pe care nu le știam, poate că declinul în calitate era mai ușor de iertat. Fiind însă vorba despre partea secundă a unuia dintre cele mai iubite filme din toate timpurile, așteptările sunt uriașe, iar comparațiile sunt imposibil de evitat.
În vreme ce primul titlu a tratat colapsul psihic al unui alcoolic bântuit de viziuni sinistre, cel nou e practic o vânătoare de vampiri. Fie, monștii sug suflete în loc de sânge, dar premisa tot banală rămâne.
Floare la ureche
Totuși, marea problemă a filmului nu e lipsa de inspirație a materialului-sursă, ci faptul că eroii sunt mult prea puternici!
Regulile scenaristicii spun că protagonistul trebuie să eșueze în Actul II, în prima lui confruntare cu răufăcătorul, pentru ca apoi să aibă o revelație (să-și descopere forța lăuntrică) și să-l nimicească abia în bătălia finală. Evoluția asta de la „înfrânt” la „învingător” are scop dramatic – cu cât e victoria mai greu de obținut, cu atât e mai dulce.
King (implicit, Flanagan) ignoră această structură: tipii buni ne conving din prima că sunt de neoprit. Nu ne roadem unghiile pentru ei, nu tremurăm în așteptarea punctului culminant, iar finalul se anunță a fi fericit. Chiar dacă se împiedică pe alocuri, eroii sunt mai deștepți și mai forțoși decât antagoniștii, iar asta diminuează tensiunea.
Un ecou răgușit
La începutul articolului am recapitulat evenimentele din „The Shining”, iar „Doctor Sleep” face ceva asemănător: le reciclează. Efectiv, ne întoarcem fizic în hotelul Overlook, într-o înșiruire interminabilă de momente de tipul „Hei, ții minte toporul ăsta?” sau „Hei, ții minte cum alergau prin labirint?”.
De ce? Pentru că regizorul și-a propus să facă pace între iubitorii romanului „The Shining” și fanii ecranizării lui Kubrick. Sunt mari diferențe între ele, iar cele două tabere se ciondănesc de zeci de ani încercând să stabilească care variantă e mai bună.
Măcar Flanagan nu doar revizitează momente memorabile din filmul anterior, ci le actualizează, căutând să fuzioneze cumva lungmetrajul și cartea. Nobilă intenție, dar prezentul are de suferit când te ancorezi prea tare în trecut; „Doctor Sleep” devine o umbră a lui „The Shining”, un ecou răgușit.
Clasicul lui Kubrick nici măcar nu avea nevoie de-o parte secundă, fie vorba între noi , dar uite că a primit-o. O continuare care pâlpâie, în loc să strălucească.
„Doctor Sleep” a apărut pe DVD și Blu-ray pe 4 februarie.
Nota: 7/10.