Cea de-a 35-a ediţie a prestigiosului festival internaţional de film documentar se desfăşoară online în perioada 6 – 24 mai.
Radu Ciorniciuc (regizor şi codirector de imagine), Lina Vdovîi (scenarist) şi Mircea Topoleanu (codirector de imagine) au urmărit şi au documentat vreme de patru ani experienţele familiei Enache: de la o viaţă în completă armonie cu natura, în Delta Văcăreşti, la traiul plin de provocări din jungla urbană a Capitalei, după ce spaţiul care le-a fost casă a devenit arie naturală protejată – Parcul Natural Văcăreşti.
Filmul spune povestea provocărilor pe care membrii familiei Enache le-au înfruntat împreună.
În acelaşi timp, beneficiind de ajutorul unor voluntari inimoşi şi al unor organizaţii umanitare, echipa filmului a desfăşurat un proiect social menit să le ofere membrilor familiei Enache acces la educaţie şi sănătate.
Traseul festivalier al filmului regizat de Radu Ciorniciuc a început cu premiera mondială a acestei producţii în cadrul celei de-a 42-a ediţii a Sundance Film Festival (care a avut loc în perioada 23 ianuarie – 2 februarie 2020), unde a câştigat Premiul Special al Juriului pentru Imagine în secţiunea World Cinema Documentary.
Filmul s-a bucurat de selecţii şi invitaţii în peste 20 de festivaluri internaţionale, printre care: CPH.Dox (desfăşurat online în perioada 18-29 martie), Vilnius IFF (desfăşurat online între 19 martie – 2 aprilie), DocAviv Israel, ZagrebDox, Hong Kong IFF (amânate), Crossing Europe, One World Prague, Movies That Matter, Cartagena FF, Oslo Pix şi Sydney FF (anulate).
“Acasă”/“Acasă, My Home” poate fi văzut în curând online în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Cracovia (competiţia internaţională Krakow Film Festival – online între 31 mai – 7 iunie) şi în competiţia internaţională Thessaloniki Documentary Festival (online în perioada 19 -28 mai).
Apreciat atât de critici, cât şi de publicul prezent la festivaluri, “Acasă”/ “Acasă, My Home” a făcut parte, la începutul lunii mai, dintr-o campanie de strângere de fonduri pentru familiile sărace din România, afectate de criza financiară provocată de noul coronavirus.
Campania Alex Fund este coordonată de Leslie Hawke, mama celebrului actor Ethan Hawke, ambii regăsindu-se printre spectatorii filmului prezenţi la proiecţiile din cadrul Sundance Film Festival. Cu această ocazie, regizorul Radu Ciorniciuc a fost invitatul special al unei discuţii online găzduite de Ethan Hawke, despre film şi situaţia familiilor vulnerabile afectate de pandemia de coronavirus.
“Ethan Hawke e nu doar principalul suporter şi membru al boardului Alex Fund, ci şi cel care a avut ideea primei campanii de sprijin pentru şcolarizarea copiilor din mediile vulnerabile pe care am făcut-o în România. Ethan ne-a atras atenţia asupra filmului «Acasă, My Home» şi a eforturilor echipei lui Radu Ciorniciuc, noi am fost impresionaţi şi l-am recomandat tuturor după ce l-am văzut”, a spus Leslie Hawke.
“Experienţa vizionării filmului lui Radu la Sundance a fost extraordinară. Filmul este atât de special, autentic şi unic – de la idee şi imagine la relaţia sinceră cu familia. M-a durut să văd schimbările prin care au fost nevoiţi să treacă protagoniştii, pierderea legăturii cu natura. M-a emoţionat enorm şi îl felicit pe Radu pentru succesul binemeritat”, a declarat Ethan Hawke.
“Făcusem reportaje internaţionale, îmi folosisem economiile pentru achiziţionarea unor echipamente de filmare pentru momentul la care m-aş fi simţit pregătit să fac un film.
După ce am făcut cunoştinţă cu membrii familiei Enache, acum patru ani, am decis că acest proiect, care începuse sub forma unui reportaj, trebuie să fie un documentar, pentru a le spune povestea.
Acum filmul circulă în festivaluri, dar marea mulţumire e că, datorită proiectului social demarat în paralel, membrii familiei Enache sunt împreună, au de ceva vreme o casă a lor, toţi sunt sănătoşi, au sprijin la şcoala online din partea voluntarilor.
E minunat să vezi cum au crescut copiii, cât de deschişi, curioşi şi inteligenţi sunt, după toate schimbările şi problemele prin care au trecut”, a mărturisit Radu Ciorniciuc în timpul discuţiei cu Ethan Hawke.
“Suntem extrem de fericiţi că filmul se bucură de succes internaţional şi de atenţia festivalurilor, cu atât mai mult în această perioadă dificilă atât pentru un domeniu profund afectat cum este cinematografia, cât şi pentru noi toţi, personal şi profesional. Sperăm să îl putem prezenta în toamnă şi publicului din România”, a declarat producătorul Monica Lăzurean-Gorgan.
Documentarul “Acasă/ My Home”, regizat de Radu Ciorniciuc, este produs de Monica Lăzurean-Gorgan, prin casa de producţie Manifest Film, în coproducţie cu HBO Europe, Corso Film (Germania), Kino Company (Finlanda).
Partenerul principal al filmului este UiPath Foundation. Filmul a fost realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Televiziunii Române, Creative Europe, Cinelabs (Romania), Beep Studio (Cehia) şi este reprezentat internaţional de distribuitorul Autlook Filmsales.
Cine este Radu Ciorniciuc
Radu Ciorniciuc este reporter special şi regizor de film. Este unul dintre cofondatorii Casei Jurnalistului, a realizat reportaje pentru The Guardian, Al-Jazeera, Channel 4 News, ZDF şi a fost premiat atât pe plan naţional – la Premiile Superscrieri (Superscrierea anului 2014) -, cât şi pe plan internaţional – Royal Television Society UK (2014), Amnesty International UK (2014) şi Harold Wincott Award for Business Economic and Financial Journalism (2016).