Impresionați vor fi și de Paul Morocco și Marcial Heredia, doi artiști străini care au creat un spectacol inedit pe acorduri de chitară. Delia a reacţionat imediat:
„Ce au făcut ei pe scenă a fost artă! Sper să fie în finală, pentru că merită!“, în vreme ce Cătălin a completat: „Alt nivel de umor! Cea mai tare chestie din lume!”. Întregul moment va putea fi urmărit sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1.
Paul Morocco și Marcial Heredia formează trupa Duo Olé, iar dragostea lor pentru muzică și comedie i-a adus pe scena iUmor.
La scurt timp după ce au pășit în fața celor patru jurați, artiștii străini au încins atmosfera din platou cu ajutorul chitarelor.
Delia, Cătălin Bordea și Nelu Cortea au fredonat unele dintre versurile pieselor pe care cântăreții le-au interpretat. „Ce au făcut ei pe scenă a fost artă!“, a exclamat cântăreața, iar Cătălin Bordea a adăugat: „ Alt nivel de umor! (…). Cea mai tare chestie din lume! Excelentă treabă!“.
În numărul celor doi artiști au fost incluse și câteva scheciuri, care au stârnit hohote de râs. Marcial Heredia a fost întrerupt de colegul său de trupă după ce a făcut un gest care i-a surprins pe toți cei prezenți.
„Nu poți face asta! Aici este București, nu Budapesta! Aici e România, iUmor! Cea mai importantă emisiune de umor din România, Europa și din întreaga lume! Publicul ăsta inteligent vrea o transformare“, a spus Paul Morocco, care este originar din statul american Virginia. El și bunul său prieten, care este din Spania, se cunosc de aproape trei decenii.
„A fost un spectacol uimitor, ați avut de toate! Ați avut și muzică, și umor“, a declarat Nelu Cortea, iar Delia a mărturisit: „Din punct de vedere muzical, momentul, fiind combinat cu aceste coregrafii și toate aceste elemente, a fost formidabil! Aș cumpăra bilet oricând să văd treaba asta. Sper să fie în finală oamenii ăștia că merită“. „Ați creat un moment extraordinar de emoționant! (…). Chiar dacă nu sunt fan, știu c-am văzut doi oameni preocupați de ideea de a face umor până la capăt“, a punctat şi Cheloo.