Libertatea: Ai dezvăluit, la un moment dat, că mama ta a lucrat ca bucătar-șef la ambasade. Ai învățat să gătești la fel de bine ca ea?
Doinița Oancea: Da, știu să fac de toate, doar că nu am suficient timp să stau în bucătărie. De exemplu, după ce m-am întors din Istanbul (în decembrie, echipa serialului a filmat în Turcia – n.r.), vreme de o
săptămână, am gătit în fiecare zi altceva – pui asiatic, orez cu creveți, praz cu măsline, paste cu creveți etc. Nu sunt preparate pe care le gătește mama, ei îi place să gătească mai mult românește, dar cred că i-am moștenit talentul în bucătărie. Îmi ies mâncărurile din prima, chiar dacă nu le-am mai făcut niciodată! Dar săptămâna trecută am folosit bucătăria doar pentru ceai și cafea! (râde)
În serial te cheamă Tanța… Râd prietenii de tine, au început să te strige așa?
Da, chiar m-au uimit. Nu mă așteptam să se asimileze imediat numele din acest nou serial!
Cât de ușor sau de greu ți-a fost să intri în pielea unei bârfitoare, cum e Tanța?
Mă stârnește. Îmi place curiozitatea ei, îmi place să o joc pe Tanța. Este un personaj viu și colorat. Până acum, nu am simțit piedici și nici nu îmi este greu să îi dau viață. Să vedem ce mai apare pe parcurs…
Doinița Oancea e fată de casă: “Cel mai tare mă enervez când nu am destul timp să fac totul lună”
Acasă ești… Tanța, își faci singură curățenie sau ai luat pe cineva să te ajute cu menajul?
Am momente în care da, îmi place să fac curățenie. Cel mai tare mă enervez când nu am destul timp să fac totul lună. Nu pot să zic că stau bine cu timpul, dar încă nu sunt pregătită să las pe cineva să îmi facă menajul.
Cu cine te-ai bucurat cel mai mult să te reîntâlnești, pe platoul de filmare de la “Fructul oprit”?
Cu “mămica” mea, Carmen Tănase.
Ți-ar fi plăcut să joace și Augustin în serial? Nu de alta, dar ați jucat mult împreună, sunteți și foarte buni prieteni…
Da, sigur că mi-ar fi plăcut! Sunt sigură că și celor de acasă le surâde ideea. (râde) Îmi place când jucăm împreună în același proiect, pentru că în pauze este foarte… fun.
Augustin Viziru, prieten sau iubit? «Niciodată să nu spui niciodată»
Excluzi ca o prietenie ca a voastră să se transforme, în timp, în altceva? N-ar fi primul caz de prieteni care devin iubiți sau chiar soți…
Am învățat să spun că e mai bine ca “niciodată să nu spui niciodată”, dar prietenia noastră este atât de veche, încât nu cred că se mai poate transforma în altceva.
Ai postat pe Facebook poze cu tine în rochia de mireasă… Îți dorești să te măriți? Mama ta pune presiune pe tine?
Mama nu mai pune presiune, iar eu nu am nici un sentiment când îmbrac rochiile de mireasă. Doar mă minunez de ele, de cât de frumoase ne ies. Cred că voi simți altfel abia atunci când va fi rochia mea.
În ce măsură ești implicată în crearea acestor rochii?
Sunt destul de implicată, pentru că este și afacerea mea; propun modele, dantele etc. Însă pentru a da viață rochiilor, avem designer.
Săptămâna viitoare împlinește 35 de ani
Pe 15 februarie împlinești 35 de ani. Cum vei petrece?
Daaaaaaa…. 35! Incredibil! Parcă ieri așteptam să fac 18 și să fiu “majoră”! Cred că este o cifră care trebuie supersărbătorită. Să vedem cum voi sta cu timpul pentru a organiza o petrecere.
Ce ținte ți-ai fixat până la 40 de ani? Că mai e puțin și ajungi acolo.
Nu am așa ceva. Îl las pe Dumnezeu să aranjeze lucrurile din viața mea.