Doinița a fost “Minodora” în “Inimă de țigan” și “Regina”, apoi, “Tanța”
în “Fructul oprit”. Părea că s-a lipit de ea tipologia fetei sărmane. Iată însă
că lucrurile s-au schimbat, iar actrița de 36 de ani s-a scuturat de această
imagine.

“S-a terminat «Fructul oprit» și acum filmez pentru următorul serial, «Sacrificiul». Am început filmările pe 1 mai, pe 15 iunie am luat vacanță și ne-am întors pe platourile de filmare la mijlocul lunii iulie”, și-a început Doinița povestirea, detaliind apoi rolul pe care l-a primit și pe care-l privește ca pe o provocare: “Sunt dintr-o familie destul de avută. Sunt un mai pic mai rea și mai incisivă. Am o dramă de care nu pot să zic acum, vă las să vedeți, și pe marginea acestei drame o să lupt foarte tare. Sunt genul: vreau acum, vreau să iasă ca mine. Să zicem că sunt un pic răsfățată, dar nu răsfăț din ăla pițiponcesc, e alt gen”.

Trebuie să poarte perucă

Acest rol vine și cu o schimbare de look pentru Doinița. “Acum, că am o familie bogată, sunt și eu mai cochetă, mai pe lux, mai pe opulență. Am breton, am părul drept. Perucă, evident. A fost o propunere de-a mea și a fost acceptată. Mă bucur, pentru că mă schimbă puțin și mă ajută la construirea personajului”, ne-a mai spus ea.

Nu renunță la teatru

Anul trecut, încă de când filma pentru “Fructul oprit”, Doinița a
pășit pentru prima dată pe scena teatrului, de care s-a îndrăgostit iremediabil.
“Îmi place. E un domeniu nou și cu siguranță nu o să mă opresc aici. Să vedem
ce proiecte mai apar. Ceea ce joc acum este o dramă, o poveste foarte grea, dar
cred că mi-ar plăcea și un pic de comedie. Am observat că atunci când am un
personaj sau o situație dramatică de interpretat, asta se răsfrânge un pic și
asupra vieții personale, pentru că mă încarc cu foarte multe emoții și mă
descarc acasă”, ne-a povestit actrița.

VIDEO: George Capoianu/ FOTO: Dumitru Angelescu

Urmărește-ne pe Google News