Trupul neînsuflețit al muzicianului, cel mai bun prieten al lui Ovidiu Lipan “Țăndărică”, va fi depus astăzi la Capela Cimitirului Central din Constanța. “Acum am aflat vestea ce m-a pustiit, de-a dreptul. Prietenul meu, alături de care cânt de-o viață, a plecat la Cer. Plec spre Constanța, sunt la volan și prea tulburat să vorbesc despre Corneliu”, ne-a declarat “Țăndărică”. Profesor de istorie, arheolog, dar și ziarist, Corneliu Stroe, care s-a stins la vârsta de 67 ani, s-a dovedit în ultimele decenii nelipsit din popularele trupe de jazz, blues, dar și proiecte importante etno-rock, cum este cel al lui Ovidiu Lipan “Țăndărică”, cei doi muzicieni fiind nedespărțiţi pe scenă.
Corneliu Stroe s-a stins din viață
În lunga sa carieră, percuționistul a cântat cu zeci de artiști, dintre care amintim Direcția 5, Phoenix, Nightlosers, Stela Enache, Gheorghe Zamfir, Mike Godoroja&Blue Spirit, Mircea Baniciu, A.G. Weinberger, Pasărea Colibri, Alexandru Andrieș ori Aromanian Ethno Band. Consacrarea sa muzicală i se datorează marelui jazzman Harry Tavitian, alături de care Corneliu Stoe a cântat ani buni.
Fiica sa, Roxana Stroe, este cunoscută datorită faptului că este una din puținele chitariste de blues din România.
Corneliu Stroe suferea de afecțiuni cardiace și, recent, fusese supus și unei intervenții chirurgicale pe cord.