Vedeta în vârsta 46 de ani, care era și profesoară de yoga, a dispărut în ziua de Crăciun și familia ei a alertat autoritățile. Trupul neinsuflețit al acesteia a fost găsit, marți, în masina sa, iar un bărbat care a fost văzut conducându-i, în mod misterios, mașina prin Washington, a fost arestat.
Tricia trebuia să mearga în ziua de Crăciun în vizită la o prietenă, dar nu și-a făcut apariția. Rudele și cunoscuții au început să își facă griji abia a doua zi când femeia a ratat îmbarcarea într-un zbor pe care îl planificase.
În urma unei ample căutari, ea a fost găsită moartă chiar de fratele său, Bryan. Informația a fost confirmată ulterior și de poliție. Pe corpul său au fost găsite urme de violență, dar autoritățile nu au dat publicității cauza morții. O autopsie urmează să fie făcută.
Tricia McCauley a fost o dublura lui Jenna Dewan în filmul „Step Up”, unde a jucat alături de Channing Tatum.
Foto: Facebook/ Northfoto