Cântărețul se află în Germania pentru câteva zile. Și-a dat seama că are și acolo foarte mulți fani, așa că și-a dorit tare mult să se întâlnească cu aceștia. Astfel, Dorian Popa i-a invitat pe fani să se vadă cu el în recepția hotelului unde era cazat. S-a gândit că nu vor veni mai mult de 15-20 de persoane, așa că nu vor exista probleme.
Artistul a fost însă uimit, mulți fani și-au dorit să îl vadă, și-au dorit o poză cu el. Cu zecile s-au adunat însă în recepția hotelului nu au fost primiți, așa că au stat într-un hol, tot în hotel. Acest fapt i-a deranjat pe reprezentații unității de cazare, așa că au chemat poliția.
„N-am stat mai mult de 20 de persoane și mai mult de 15-20 de minute la poze, m-am bucurat că au putut face cei mititei poze. (…) Facem poze, facem poze, până când, la un moment dat, ce crezi? Apare poliția. A venit poliția la mine, foarte drăguț un domn polițist însoțit de o doamnă polițist, dacă îmi amintesc bine. Vine domnul polițist și spune: Știți, nu are nicio legătură cu restricțiile, dar cei de la hotel spun că le blocați intrarea și că și-ar dori să ieșiți afară din hol.
Eu voiam să ieșim în fața hotelului, la care domnul polițist spune că nu în fața hotelului, ci la 100 de metri distanță. Eu râdeam atunci, efectiv, erau părinți cu copii în brațe. (…)
Așa am mers cu polițistul la 100 de metri distanță de hotel. Și așa am stat între doi zgârie nori, imaginați-vă ce curent este acolo. Așa am stat și am înghețat… ca românii, că eu tind să cred că a contat și chestia asta că suntem români, marginalizați. Am stat și am înghețat, am făcut poze până la ultimul”, a declarat artistul pe YouTube.
Dorian Popa s-a arătat foarte deranjat de atitudinea celor de la hotel, locație de cazare din Frankfurt la care a plătit peste 130 de euro pe noapte.