Cântărețul este foarte preocupat de felul în care arată și își dorește să fie cea mai bună versiune a lui. Dorian Popa a făcut o nouă vizită în cabinetul medicului estetician, unde a mers să își rezolve un complex pe care îl avea de foarte multă vreme. El și-a făcut o operație la nivelul pectoralilor, însă nu a spus exact cum se numește intervenția făcută.
Fanii lui Dorian Popa au spus că acesta și-a pus implant cu silicon, iar acesta a reacționat imediat. „Bă mor aici pe loc de râs. Am auzit-o pe ultima. Dacă până acum aveam implant de pătrățele, acum a venit ultima, mi-am implantat țâțe. Joacă pe asta! Iar pentru cei care într-adevăr vor să își rezolve complexele, le recomand cu drag să meargă să își vadă visul împlinit, chiar prin operația pe care mi-am făcut-o eu”, a povestit Dorian Popa pe Instagram.
Intervenția estetică a avut loc în urmă cu aproximativ o lună, iar recuperarea a fost rapidă în cazul artistului. Nu s-a ferit nicio clipă să recunoască faptul că a apelat la medicul estetician pentru a scăpa de complexele pe care le are.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6Ce intervenții estetice mai are Dorian Popa
Are două implanturi de păr și de barbă. Dorian Popa a apelat prima dată la estetician în anul 2016, apoi în anul 2020. Prima dată i s-au implantat 4.000 de fire de păr și a durat 7 ore, a doua intervenție a durat patru ore.
„Intervenția a durat 4 ore. Prefer să previn în loc să ajung în situația în care să repar. Am umplut un pic tâmplele și mi-am făcut conturul mult dorit încă de mic… o frunte din aia dreaptă ca să pot să port părul scurt și să arate senzațional”, spunea artistul pe una dintre rețelele de socializare.
Dorian Popa are și fațete dentare, pe care le-a schimbat de curând. Prima procedură stomatologică de acest gen a avut în anul 2017. Artistul a apelat și la injecțiile cu acid hialuronic și botox. „În ceea ce privește mandibula vom augmenta conturul mandibular, pentru a avea o mandibulă mai puternică, mai masculină”, a transmis doctorul estetician atunci când i-a făcut intervenția vedetei. „O să facem puțin botox în jurul ochilor, foarte discret la frunte, să estompăm, o să și ridicăm, fără să avem pomeți de păpușică. O să dăm puțin volum”, spunea Dorian Popa.