Așa se face că, la filmările pentru “Next Star”, s-a aflat că Dorian Popa și-a tăiat limba pe jumătate, la vârsta de opt ani, în timp ce sărea “ca apucatul” pe o saltea gonflabilă, dar și că a fost olimpic la matematică, în școala generală. Lidia Buble a cântat în copilărie în corul bisericii și, în perioada cât a stat acasă, la Deva, mergea în fiecare duminică la biserică, alături de numeroasa sa familie. A absolvit Liceul sportiv din localitate și a avut-o colegă de clasă pe gimnasta de talie mondială Sandra Izbașa. De asemenea, despre Lidia s-a mai aflat că are fobie la broaște și că îi place foarte mult să se uite la desene animate. Unul dintre preferatele ei este “Povestirile Rățoiului”, pentru care a și dublat coloana sonoră, în limba română. Și despre Pepe s-au aflat lucruri noi, la “Next Star”. De exemplu, că în școala generală a fost comandant de grupă și că, în fiecare zi, la începutul orelor, dădea tonul imnului “Trei culori”, în fața întregii clase.
Sâmbăta aceasta, de la ora 20.00, la Antena 1, jurații Pepe, Lidia Buble și Dorian Popa vor alege cel de-al nouălea “Next Star”. Cine va fi norocosul câștigător al Trofeului “Next Star” și al premiului de 20.000 de euro, telespectatorii Antenei 1 vor afla pe 1 septembrie, de la ora 20.00, în Marea Finală a celui de-al nouălea sezon al show-ului prezentat de Dan Negru.
Citește și