Dorian Popa formează un cuplu de ani buni cu Claudia Iosif, iar întrebările despre nuntă și copii nu au lipsit. Artistul nu a vrut să dea foarte multe detalii despre viața sa personală, ci a preferat să își țină la curent fanii cu activitățile sale profesionale.

În urmă cu mai mulți ani, Dorian Popa l-a adoptat pe Cheluțu, patrupedul său din rasa Bulldog francez, iar această acțiune l-a făcut să se gândescă să adopte un copil. Cântărețul știe că procedura de adopție în România este una foarte complicată, însă are încredere că atunci când se va decide să facă acest pas, el va fi ajutat.

„M-am gândit de foarte multe ori să adopt un copil și sentimentul și mai pregnant în ceea ce privește adopția a venit în momentul în care l-am adoptat pe Cheluțu și mi-am dat seama cât de mult te poate iubi un suflet pe care îl salvezi de la pierzanie. De foarte multe ori m-am gândit și ce ar însemna să înfiezi un copil, să adopt un copil. Și dacă voi avea și copilul meu tot mă voi gândi în continuare și la adoptat pentru că dacă Dumnezeu mă va ține la fel de puternic financiar de ce să nu ajut un destin care are nevoie de chestia asta?

Ce mă sperie un pic este modus operandi care am înțeles că este destul de anevoios în România în ceea ce privește adopția, dar dacă vrea Popa să adopte, ar fi bine să îl ajutați, zic!”, a declarat Dorian Popa pentru ciao.ro.

Mulți candidați, o singură necunoscută: Cine intră în turul 2 cu Marcel Ciolacu? Variantele care îl pun în dificultate pe liderul PSD
Recomandări
Mulți candidați, o singură necunoscută: Cine intră în turul 2 cu Marcel Ciolacu? Variantele care îl pun în dificultate pe liderul PSD
iubita-dorian-popa-5–crop-1616659232Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Dorian Popa, născut să facă bani și afaceri

Artistul este foarte implicat în tot ceea ce înseamnă construirea cartierului său de vile din Domnești. Dorian Popa investește foarte mult în proiectele sale, iar la final alege să își facă un cadou. Acesta își doreș acum să își achiziționeze o nouă mașină, un Rolls Royce-ul Phantom.

„Dacă ne ajută Dumnezeu o să vină și mașina de 750.000 de euro dar mai presus deorice acum trebuie să terminăm noile case ce sunt în construcție pentru că întotdeauna businessul trebuie să fie înaintea plăcerilor și dacă Dumnezeu vrea și din punct de vedere pecuniar sunt pregătit, o  să vină și Rolls-ul.

Primele 6 case construite în Hatz Residence sunt vândute, mulțumesc lui Dumnezeu, dar cred că mai presus de orice ele s-au vândut pentru că au reprezentat un raport preț-calitate optim. Pregătesc noile case care o să fie și mai mișto, încercăm să ne îndreptăm către casele independente, din punct de vedere energetic. Vom avea panouri fotovoltaice, nu vom mai avea gaze ci pompe de căldură, vom avea puțuri de apă, în a doua pânză freatică la fiecare casă, și vom avea cu siguranță un upgrade considerabil în ceea ce privește designul interior al caselor.

Vladimir Putin a dat ordin pentru o nouă creștere a efectivelor armatei ruse. Câți soldați își mai dorește până la 1 decembrie
Recomandări
Vladimir Putin a dat ordin pentru o nouă creștere a efectivelor armatei ruse. Câți soldați își mai dorește până la 1 decembrie

O să mai cresc încă o treaptă și să le fac și mai premiun și mai mișto, și cu siguranță voi încerca să păstrez aceeași marjă scăzută de profitabilitate pentru că nu vreau să mă îmbogățesc de pe cârca oamenilor, vreau să mă îmbogățesc prin muncă și profit decent”, a spus Dorian Popa pentru sursa mai sus-menționată.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (12)

Andreeafunduc   •   01.10.2023, 12:07

Ar fi un gest extraordinar! Atat timp cat situatia financiara iti permite, e bine sa ajuti oricat de mult se poate 🙂

Simona.T   •   01.10.2023, 11:28

scopul real e ca mai iese putina imagine...si automat subiecte ce pot fi transformate in bani

MirunaI   •   01.10.2023, 09:52

Foarte frumos gestul acesta

Vezi toate comentariile (12)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Știrileprotv.ro
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Locul de muncă în care poți face bani frumoși. Se plătește în lire sterline, n-ai nevoie de studii superioare, dar ești obligat să ai un câine
FANATIK.RO
Locul de muncă în care poți face bani frumoși. Se plătește în lire sterline, n-ai nevoie de studii superioare, dar ești obligat să ai un câine
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Creatura care întinerește în loc să îmbătrânească. A fost descoperită recent și ar putea revoluționa medicina
FANATIK.RO
Creatura care întinerește în loc să îmbătrânească. A fost descoperită recent și ar putea revoluționa medicina
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
EXCLUSIV. Imagini surprinse cu "Şacalul" după ce a abandonat cadavrul Denisei
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Imagini surprinse cu "Şacalul" după ce a abandonat cadavrul Denisei
Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți
HOROSCOP
Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI