Acesta a susținut că, înainte de retragerea definitivă de pe scenă, și-ar dori să organzizeze un turneu de rămas bun, la nivel național.
„Eu sunt o fire constructivă, de felul meu. Ca atare, încă mai sper că vom reuși să organizăm curând, foarte curând, un turneu de rămas bun, de adio, la nivel național.
Unul care să străbată toate marile orașe și să se încheie la Sala Palatului, în București, cu mare fast! Trupa asta merită din plin așa ceva!
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3Pentru tot ce a făcut pentru muzica românească, pentru zeci de mii de români! În plus, avem cu toții o vârstă deja, eu merg spre 70, Nicu a împlinit deja 75, și chiar dacă rămânem artiști și optimiști din firea noastră, vine și vremea aia în care nu vom mai putea urca pe scenă pentru a performa așa cum o facem de decenii! (…)
L-aș vedea chiar în continuarea acestui moment aniversar, a celor 60 de ani de când s-a înființat trupa! Personal, cred tare mult într-un asemenea proiect și cred că și românii și-ar dori așa ceva!’, a declarat Ovidiu Lipan Țăndărică potrivit impact.ro.
La începutul lunii august, la Timișoara, trupa Phoenix a sărbătorit 60 de ani de existență. Ovidiu Lipan Țăndărică a spus cu ce impresii a rămas în urma concertului.
„Am marcat 60 de ani de la înființarea trupei la începutul lunii august, într-un concert de zile mari organizat chiar la Timișoara.
Au venit toți cei care au vrut sau au putut. Eu am mers fiindcă mi-e întotdeauna drag să cânt cu vechii prieteni. În plus, nu-l mai văzusem de ceva timp pe Nicu Covaci și pe ceilalți, așa că nu puteam rata întâlnirea. Nu am mai cântat împreună din 2016”, a adăugat acesta.