”Eu am plătit pensie alimentară fetelor, doar că a fost mai mică, din cauza pandemiei care ne-a blocat economic, financiar și profesional. Nu știu cum să gestionez situația altfel.

Am dat pentru fetițele mele jumătate din sumă, rămânând ca acum, în instanță, să vedem cum se vor soluționa problemele.

Când ea a cerut executare silită, nu mai este nimic de făcut decât să lăsăm să se întâmple așa cum prevede legea”, a declarat Doru pentru Antena Stars, potrivit Spynews.

”Petrec timp cu fetele. Pentru că aveam un program încărcat înainte de pandemie, programul de vizită a fost fixat ca unul flexibil. Am petrecut mult timp cu ele în această vară. Vorbim la telefon zilnic.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Ne vedem video. Avem o relație părinte-copil sănătoasă, solidă și ne bucurăm unul de alții. Eu și fosta parteneră am luat deciziile noastre în viață, dar sunt prezent aici pentru fetițele mele și restul ca valul trece”, a mai zis el.

Urmărește-ne pe Google News