Doru Todoruț de la Deepcentral aleargă în Team HOSPICE.
Team HOSPICE, echipa de alergători a fundației HOSPICE Casa Speranței, participă și anul acesta la Semimaratonul București ce va avea loc în data de 14 mai.
Doru Todoruț de la Deepcentral va participa la cursa populară într-o manieră inedită, deoarece va alerga alături de Ciprian, unul dintre beneficiarii HOSPICE Casa Speranței. Doru va alerga cei 3,9 km împreună cu Ciprian, împingând prin alergare căruciorul tânărului.
Ciprian are 21 de ani și este beneficiar al HOSPICE Casa Speranței de aproape 2 ani. În ciuda dificultăților cu care se confruntă (este diagnosticat cu sindrom extrapiramidal și tetrapareză spastică), Ciprian este un tânăr pasionat de experiențe noi, fascinat de oameni, dornic de prietenii și consideră HOSPICE a doua sa familie (pe lângă familia sa care îl sprijină şi îl iubeşte necondiționat). Este un tânăr vesel, cu o prezență aparte și foarte pasionat de calculatoare.
Ciprian aleargă pentru a doua oară în #TeamHOSPICE, prima oară fiind exact acum un an, în cadrul aceluiași eveniment al Semimaratonului Bucureşti. La acel moment a declarat că a fost cea mai frumoasă zi din viața lui.
Ciprian a transmis un mesaj:

„Eu mă simt foarte fericit că o să alerg din nou pentru a doua oară în team Hospice pentru că îmi place să particip la semimaratoane. Alerg cu un nou prieten. Îl cheamă Doru Todoruț, este foarte drăguț și mulțumesc din toată inima mea celor de la Hospice și lui Doru”.
Doru Todoruț, care este tătic, a cunoscut pentru prima oară copiii pacienți ai HOSPICE Casa Speranței în decembrie anul trecut, când a participat alături de aceștia la petrecerea organizată de fundație pentru ei, oferindu-le clipe frumoase și amintiri speciale. Doru a fost impresionat de cauza susținută de HOSPICE și a decis să se implice în oferirea suportului acestor copii care se confruntă cu boli incurabile. Unul dintre acești beneficiari este Ciprian, alaturi de care va alerga pe 14 mai ca un gest de susținere față de necesitatea oferirii serviciilor de îngrijire paliativă celor care se confruntă cu o boală incurabilă.
“Am empatizat mereu cu cei din jur. Consider că este una dintre caracteristicile de bază ale unei societăți sănătoase, ale unei personalități integre. Cu atât mai mult mă onorează această propunere cu cât este vorba despre Ciprian, un băiat foarte plin de energie, pozitiv, comunicativ, așa cum ne place să găsim zilnic oamenii din preajma noastră. Am rămas perplex când mi s-a spus că Ciprian îmi scrie mesajele cu piciorul atunci când nu are pe altcineva în preajmă. Efortul meu la acest eveniment este unul simbolic, motivațional, infim în comparație cu demersurile HOSPICE Casa Speranței pentru susținerea semenilor care au nevoie de ajutorul nostru. Vă invit cu mult drag să descoperiți bucuria de a pune umărul la o cauză nobilă, de a sprijini semenii care au nevoie de noi, de a zâmbi mai mult împreună” a declarat Doru Todoruț, care a explicat, la un moment dat, de ce a divorțat.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News