Dosarul conţine 128 de pagini, a fost postat pe site-ul FBI şi prezintă, printre altele, scrisorile unui fan care dorea să capteze atenţia cântăreţei Whitney Houston, dar acele documente nu divulgă nimic despre viaţa personală a artistei.
O presupusă tentativă de şantaj, în valoare de 250.000 de dolari, a fost adusă în atenţia FBI la scurt timp după căsătoria cântăreţei cu rapperul Bobby Brown în 1992. În acel document, cântăreaţa era ameninţată cu divulgarea unor informaţii personale dacă nu va plăti suma solicitată. Whitney Houston le-a declarat detectivilor de la FBI că persoana care a ameninţat-o a făcut parte din cercul ei de prieteni.
Whitney Houston, celebră atât pentru cântecele ei de dragoste, cât şi pentru scandalurile generate de dependenţa ei de droguri, a fost găsită decedată anul trecut în cada unei camere de hotel din Beverly Hills, la vârsta de 48 de ani. Autorităţile au considerat că moartea ei a fost accidentală, fiind cauzată de consumul de cocaină şi de o maladie cardiacă.