Două balerine, care au avut deja incredibila experienţă de a juca în Lacul Lebedelor, au acceptat propunerea de a poza nud şi sunt protagonistele unui pictorial incendiar, în revista dedicată reprezentanţilor sexului tare.
Roxana Golban şi Eugenia Stoian sunt primele balerine care pozeză dezbrăcate, iar şedinţa foto a fost realizată în Godot Cafe de fotograful Ionut Staicu.
„Cred că e o rampă de lansare foarte bună în cariera, dar în primul rând am făcut acest pictorial pentru mine. Mă simt suficient de încrezătoare încât să apar într-o revistă dedicată bărbaţilor”, spune Roxana Golban (20 ani).
De cealaltă parte, Eugenia Stoian (20 ani)mărturiseşte că s-a simţit ca şi cum ar fi fost pe scenă, atunci când a realizat îndrăzneţul pictorial.
„Pentru mine a fost o experienta inedita. Chiar daca sedinta a tinut 12 ore, nu mi-am dat seama de trecerea timpului.Eu si Roxana ne-am simtit foarte bine pentru ca ne cunoastem de mult timp si ne-a fost foarte usor sa interpretam aceste roluri. A fost ca si cum am fi fost pe scena, in fata publicului. Sper sa va placa pictorialul”, a spus aceasta.