Kim Kardashian trebuie să nască în iulie, iar faptul că este însărcinată nu a împiedicat-o pe brunetă să se îmbrace cu haine la fel de mulate pe burtă și fund ca și până acum. Însă burta uriașă, sânii imenși și fundul pe măsură nu au fost semne suficiente pentru cârcotași, care s-au grăbit să speculeze că sora mijlocie a clanului nu ar fi de fapt gravidă și că ar fi apelat la o mamă surogat.
Ca să închidă gurile rele, Kim s-a fotografiat cu burta la vedere și a postat imaginea pe un site de socializare, pentru ca toată lumea să o vadă.
Kim Kardashian este actriţa de reality show cel mai bine plătită din televiziunea americană, câştigurile ei din 2010 ridicându-se la aproximativ 6 milioane de dolari. Ea este iubita rapperul-lui şi producătorului american Kanye West, căruia în iulie îi va dărui un copil. Artistul a devenit cunoscut la începutul anului 2000, iar cel de-al treilea album al său, „Graduation”, a fost unul dintre cel mai bine vândute materiale discografice ale anului 2007. West este câştigător a 21 de premii Grammy.