Multora dintre noi ni se face pielea de găină atunci când auzim acordurile genericului „Tezaurul folcloric”, interpretate cu măiestrie de geniu de taragotistul Dumitru Fărcaş. Însă puţini sunt cei care ştiu că realizatoarea emisiunii folclorice a ales această melodie pentru că marea ei iubire, tatăl fiului ei, Petru, o îndrăgea foarte tare.
„Tatăl băiatului meu asculta muzica lui Dumitru Fărcaş şi îi plăcea foarte mult această melodie. De dragul lui am ales ca genericul emisiunii „Tezaurul folcloric” să fie acesta”, mărturisea Marioara Murărescu într-un interviu realizat cu mulţi ani în urmă.
De altfel, dacă atât cât a trăit, viaţa personală a Marioarei Murărescu a fost tot timpul învăluită în mister. Nimeni nu a ştiut pe cine a iubit, deşi s-a zvonit că ar fi fost amanta multora dintre celebrităţil vremii. Miercuri însă s-a aflat faptul că marea dragoste a doameni folclorului românesc a fost un medic din localitatea dâmboviţeană Pucioasa, cu care aceasta a avut un fiu, Petru.
Stiri Mondene Comentează