Ai noștri N&D, dar și trupele vedetă ale vremii, amintim aici de 2 Unlimited, Snap, Masterboy, Brocklyn Bounce DJ Set sau Dr Alban și decorul show-ului au transpus spectatorii cu adevărat în perioada de aur a muzicii eurodance și techno.
Cum din tot spectacolul nu putea lipsi celebrul salut ”Hello Budapest”, atât de des auzit la București, mai ales în perioada de după Revoluție, Dr. Alban a reușit să umple de huiduieli arena concertistică.
Se prea poate să fi fost o glumă, oricum negustată de spectatori, din moment ce i-a salutat astfel de vreo trei ori.
Una peste alta, însă, petrecăreții l-au iertat repede pe artistul care, prin muzica sa (succese nelipsite la nicio petrecere, radio ori discotecă din România anilor 90, amintim de un ”It s My Life”, ”Sing Hallelujah”, ”Look who s Talking Now ori ”Born in Africa” și care s-au vândut în peste 16 milioane albume) le-a marcat multora copilăria și adolescența.
Intitulată generic ”We Love retro”, seria concertistică este urmarea succesului reputat anul trecut, la Cluj Napoca, oraș unde s-a născut proiectul menit a teleporta audiența în atmosfera discotecilor de după ‘89.
Specifice acelor vremuri au fost și cozile, mai ales la toaletele bărbaților, unde sute de persoane au avut de îndurat și înjurat.
Citește și: Primarii și pensiile speciale – banii, viața și DNA. ”Primarul e cel mai deștept pe Pământ”
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!