Medicii de la Viena au explicat, în comunicatul emis în urmă cu câteva zile, că Teo se luptă în continuare cu recidivele pancreatitei acute cu care a fost diagnosticată. Deşi a fost supusă mai multor intervenţii endoscopice, infecţia severă nu a putut fi îndepărtată, iar medicii au anunţat că în cursul acestei săptămâni fosta vedetă ar putea fi operată.
“Nu putem şti cu exactitate care va fi procedura medicală, pentru că în perioada postpancreatită acută, orice bolnav poate suferi mai multe complicaţii. Este vorba, de obicei, de pseudochisturi, migrări pseudochistice către diafragmă sau de complicaţii septice, iar fiecare se tratează diferit”, ne-a explicat prof.dr Mircea Beuran, şeful Clinicii de Chirurgie a Spitalului Floreasca.