Dragoș Bucur formează una dintre cele mai frumoase familii alături de cântăreața Dana Nălbaru. Cuplul are trei copii, doi biologici: Sofia și Kadri, și unul înfiat – Roxana.

Despre fiica sa adoptată și despre ce înseamnă procesul de adopție în românia a făcut declarații Dragoș Bucur.
„Există discriminare în România. Ştiţi că fetiţa noastră mijlocie, India Roxana, este de etnie romă. În timpul procesului de adopţie există întâlniri de grup la care vin mai multe familii şi discută. Din 12 familii, 11 nu voiau să audă de un copil de etnie romă. Nu că nu voiau să adopte, nu voiau să audă. Au scris pe hârtie că nu vor copil de etnie romă. Mi se pare o oglindă a societăţii noastre, are legătură cu etnia, cu orientarea sexuală, cu alegerile religioase. Trăim într-o ţară…”, a declarat Dragoş Bucur la emisiunea „În fața ta”, de la Digi 24, potrivit adevarul.ro.


„Cei care spun că e complicat (n.r. procesul de adopție) sunt cei care au nişte cerinţe greu de îndeplinit, ei vin şi scriu pe foaie: vreau un copil blond, cu ochi albaştri, de sex feminin, între 6 luni şi un an şi două luni, nascut în zodia Leu şi, fără să exagerez, din tată intelectual, mamă studentă, născut în Muntenia. Pe cuvântul meu. Evident ca e greu aşa”, a mai spus actorul.


Citește și: VIDEO / Legea tuberculozei, vot favorabil în comisie. Bolnavii de TBC vor fi plătiţi pe toată perioada concediului şi vor primi normă de hrană


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News