Astfel, cursanții pot să joace în continuarea filmului „Două lozuri”, care se va filma în toamna anului 2022. Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol, cei trei actori care i-au interpretat pe Sile, Dinel și Pompiliu în căutarea frenetică și hilară a biletului de loterie pierdut, promit că umorul de situație, comicul dialogurilor și, desigur, o poveste la fel de captivantă vor fi din nou la ele acasă, pe marele ecran.

„A durat 5 ani să ne urnim, dar acum am hotărât cu toții că este momentul potrivit pentru începerea acestui nou proiect. Știm că așteptările spectatorilor sunt foarte mari, având în vedere succesul primei părți, dar odată luată decizia nimic nu ne va mai opri să facem o nouă comedie de calitate”, declară Alexandru Papadopol.

„În ultimii 5 ani mi s-au adresat aceleași două întrebări: și acum pot răspunde: Culoarea mașinii este albă, iar Două lozuri 2 se va filma anul viitor”, adaugă Dorian Boguță.

La rândul său, Dragoș Bucur spune că „povestea celor trei personaje există, noi suntem pregătiți, mai lipsesc doar noii cursanți și un nume genial pentru film! Așteptăm propuneri din partea fanilor!”.

Despre filmul „Două lozuri”

Filmul „Două lozuri” este unul dintre cele mai iubite filme românești din ultimii ani, a fost selecționat în festivaluri de film din toată lumea (Zurich, Shanghai, Salonic, Namur, Hong Kong, Beijing, Calcutta, Minneapolis, São Paolo, Monte Carlo etc) și a câștigat premiile „Best Comedy Feature” la Fort Lauderdale International Film Festival din Statele Unite ale Americii, „Premiul publicului” la Premiile Gopo, „Premiul juriului – Best Film” la Monte-Carlo Comedy Film Festival, Mențiune specială „International Feature Film” la Zurich Film Festival, împreună cu 10 nominalizări la Beijing International Film Festival, Premiile Gopo, Namur International Festival of French-Speaking Film, São Paulo International Film Festival, Transilvania International Film Festival (TIFF) și Zurich Film Festival.

De asemenea, a beneficiat de cronici excelente în cele mai prestigioase ziare și reviste de film precum „Variety”, „Hollywood Reporter” sau „New York Times” unde a fost nominalizat la Critics Pick (alegerea săptămânii), iar revista Slant Magazine l-a adăugat în topul celor mai bune filme distribuite în S.U.A. în 2021.

Urmărește-ne pe Google News