ComenteazăAre 40 de ani, este căsătorit de 12 ani și are doi copii. Are o carieră de actor impresionantă, marcată de multe reușite scenice și pe marele ecran, dar este și prezentatorul emisiunii „Visuri la cheie”, de la Pro TV, acolo unde o întreagă echipă de arhitecți, și nu numai, vin în ajutorul familiilor nevoiașe. Acesta este, pe scurt, Dragoș Bucur, un tip talentat, carismatic și extrem de modest, capabil să cucerească instant pe cei cu care vine în contact.
Anul acesta, pe 13 iunie, ai împlinit 40 de ani. Dacă ar fi să tragi o linie, ce a fost cel mai bine și ce a fost cel mai rău?
Am o minte care elimină din memorie întâmplările neplăcute, așa că, dacă trag linia, probabil că vor ieși în evidență doar lucrurile bune din viața mea, iar dacă, totuși, îmi voi aminti de câteva dintre cele neplăcute, voi alege să nu vorbesc despre ele. Cred că sunt un om împlinit, în principal datorită familiei, profesional sunt bine, prezent atât în cinema, cât și pe tv, iar școala noastră Actoriedefilm.ro începe în toamnă înscrierile pentru a 10-a sesiune de cursuri.
13 pare o cifră care te urmărește: zi de naștere, pe 13 septembrie începe un nou sezon „Visuri la cheie”, care va avea 13 ediții…
Da, îmi place 13 și cochetez cu ideea că îmi aduce noroc în viață. Sunt un norocos și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta.
Ai un palmares impresionant ca actor, două premii Gopo, în 2009, cu „Boogie” și, în 2010, cu „Polițist, adjectiv”. Care a fost cel mai greu rol și ce sacrificii ai făcut pentru a intra cât mai bine în pielea personajului?
Este dificil fiecare rol, doar ca unele sunt grele datorită efortului fizic, altele datorită provocărilor scenariului sau condițiilor de filmare, iar altele din cauza „nepotrivirilor” dintre personaj și caracterul meu. ”The way back” a fost o provocare datorită cast-ului și echipei de producție, ambele la un nivel de profesionalism și o valoare care nu permiteau niciun fel de greșeală. ”Boogie” a fost o provocare deoarece a fost acel rol care schimba tipologia personajelor interpretate de mine. ”Două Lozuri” a fost o comedie spumoasă care m-a obligat să mă joc așa cum nu mă mai jucasem din facultate, ”Love Building” a fost greu deoarece a fost prima oară când am combinat rolul de producător cu cel de actor, iar ”Politist, adjectiv” a fost un film în care provocarea a fost să interiorizez fiecare gând și trăire ale personajului. Țin la toate rolurile și filmele pe care le-am făcut!
Ce rol mare ți s-a propus, dar l-ai refuzat, ori pierdut și de ce?
Am refuzat multe roluri, dar cred cu tărie că nu a fost dat să mă întâlnesc cu ele, nu regret că le-am refuzat, pentru că mereu am primit altceva în schimb.
Cel mai mare regret profesional?
Nu am regrete pe plan profesional și nu spun asta ca să fiu politically corect, chiar sunt mulțumit sau împăcat cu fiecare alegere profesională din viața mea.
A ajuns să prezinte emisiunea „Visuri la cheie” la îndemnul soției sale
Ce înseamnă pentru tine „Visuri la cheie” și cum ai reacționat când ți s-a propus să fii prezentator?
Prima oară am spus nu, am fost convins că nu mi se potrivește, însă, la sugestia Danei, am acceptat să mă întâlnesc cu echipa și să vedem, și eu și ei, dacă ne potrivim și dacă pot face așa ceva. „Visuri la cheie” este cel mai longeviv proiect tv al meu, o emisiune care m-a făcut să cunosc România mai îndeaproape și să-mi descopăr o latură mai empatică de care nu știam, precum și o echipă unită care reușește de 4 ani să facă lucruri incredibile.
Ții legătura cu cei pe care i-ai ajutat în cadrul emisiunii. Care este povestea care te-a impresionat cel mai mult?
Ocazional mai vorbesc cu oameni pe care i-am cunoscut prin intermediul emisiunii.
„Meșterește” și singur prin casă
Ai redecorat/amenajat ceva singur în casă, după ce i-ai văzut în acțiune pe cei din echipa emisiunii?
Am avut câteva încercări nereușite, așa că pentru reamenajarea băilor am apelat la specialiști, adică l-am rugat pe Omid să mă ajute. Rezultatul este atât de spectaculos, încât băile sunt cele mai frumoase încăperi din casă și suntem toți tentați să petrecem cât mai mult timp acolo. :))
Dragoș Bucur, genul care schimbă singur un bec sau apelează întotdeauna la profesioniști?Nu, ar fi caraghios. Fac foarte multe lucuri prin casă singur sau cu ajutorul tatălui meu, am făcut chiar obiecte de decor împreună cu Dana. Totuși consider că pentru treburi mai delicate, cum ar fi intervențiile la instalațiile electrice sau sanitare este mai sigur și în final mai ieftin să apelez la profesioniști.
Ești căsătorit cu Dana Nălbaru din anul 2005. Cum v-ați cunoscut și cu ce te-a cucerit definitiv?
Au trecut 12 ani! Ne-am cunoscut la un casting, ne-am reîntâlnit în trafic și cred că ne-am cucerit reciproc încă de la prima întâlnire. Îmi amintesc că încă de la prima întâlnire am avut senzația că are o aură în jurul ei și încă simt lucrul ăsta la ea.
Ce n-ai suporta într-o relație de dragoste?
Minciuna.
Care este secretul mariajului vostru fericit și foarte bine sudat?
Nu e nici un secret, ne iubim, vrem să trăim împreună, avem niște copiii minunați, ne respectăm reciproc și știm să ne cerem scuze atunci când greșim. Astea nu sunt secrete, sunt lucruri de bun simț… Și mai cred că am avut noroc că ne-am găsit unul pe celălalt, deoarece viețile amândurora ar fi fost complet diferite dacă am fi fost singuri sau cu altcineva lângă noi.
Aveți doi copii minunați, Sofia și Kadri. Ce gest de-al lor te-a făcut să ai lacrimi în ochi?
Sofia a plâns azi în timp ce o mângâia pe cățelușa noastră, Mulan, care este foarte bolnavă. Felul în care încercă să îi transmită dragostea ei mi s-a părut foarte emoționant.
Momentul de cumpănă: diabetul
Care a fost momentul de cumpănă din viața ta și care te-a marcat teribil?
Probabil diabetul a fost momentul de cumpănă, dar cred am reușit să trec cu brio, ba chiar să îl transform într-o schimbare în bine.
Ce îl face pe Dragoș Bucur să plângă?
Nu cred că este o rușine pentru un bărbat să plângă, încerc să îmi învăț copiii să își exprime sentimentele, dar nici nu i-aș învăța să epateze cu asta, să plângă în emisiuni tv sau să povestească prin interviuri despre cum și de ce plâng.
Ce te face să râzi în hohote?
Cred că sunt un om cu umor, râd în hohote la filme, la glumele pe care mi le fac prietenii sau copiii împreună cu Dana. Râd destul de mult, deși poate nu așa des ca în liceu sau în facultate.
Cum arată o zi obișnuită din viața ta?
Depinde de zi, pentru că sunt foarte diferite zilele mele. Uneori mă trezesc la 6:00 ca să apuc să termin vreun interviu sau să strâng cu Dana dezastrul rămas în casă de cu seara, ori pentru că mă trezește Kadri sau în alte zile mă lasă Dana să dorm până la 9:00 și mă simt în paradis. :) Merg la filmare sau mă plimb cu bicicleta, mâncăm împreună toți micul dejun sau înfulec un sandviș în mașină sau pe malul mării în fața rulotei, stau 12-13 ore la filmare sau mă plimb prin parc ori văd un film.
Când ai spus ultima oară „Te iubesc” și cui?
Azi, Danei.
Dar „mulțumesc” și de ce? E demodat să spui mulțumesc, lumea o face din ce în ce mai rar…
Cred că sunt gesturi minime de bun simț să spui te rog și mulțumesc, scuze sau la revedere…
Cum reacționează oamenii când te văd pe stradă, când te recunosc?
Majoritatea zâmbesc, alții îmi fac poze și foarte rar se uită urât.
Marii artiști spun că nu sunt promovați la TV, dar cu toate acestea refuză să acorde interviuri care să-i aducă în atenția publicului – un paradox. Cum explici acest lucru?
Lipsește o verigă care, în Occident și în America, a apărut de nevoie în showbiz, și anume agentul. Sunt persoane care știu foarte bine unde, când și sub ce formă anumiți artiști să fie promovați, când e prea mult, când direcțiile sunt greșite și cum trebuie corectate. Un artist ar trebui să facă doar ce știe, să facă artă, nu să alerge după expunere. Nu o luați în nume de rău, pentru că inclusiv pe noi, artiștii, capitalismul și piața liberă ne-au luat prin surprindere.
Întâlnirea memorabilă cu un mare actor/actriță română care ți-a marcat cariera?
Probabil Mircea Albulescu este prima întâlnire memorabilă pe care am avut-o cu un mare actor român și asta înainte de a-mi dori măcar să devin eu însumi actor. L-am văzut în spectacolul „Ondine”, de la TNB, și îmi amintesc că, la sfârșit, la aplauze, l-am văzut murmurând „mulțumesc”. Stăteam în primul rând, m-am întors cu fața către public și am văzut mii de oameni aplaudând cu fețele radiind de încântare… Cred că atunci am gândit pentru prima oară că aș putea face asta.
Ce faci în pauzele de filmare la Visuri la cheie? Faci glume colegilor și, dacă da, dă-ne un exemplu…
De obicei, stau la taclale cu colegii în pauze și ne tachinăm reciproc, dar nu prea mai facem glume de genul pastei de dinți pe clanță sau sare în cafea!