Pus mereu pe șotii, Horia Brenciu l-a luat în colimator până și pe Dragoș Bucur, care nu-i este coleg de emisiune, nici de breaslă, dar îi este de trust. La un eveniment monden unde au fost prezenți amândoi, juratul de la “Vocea României” l-a luat peste picior pe prezentatorul emisiunii “Visuri la cheie” și s-a ales, surprinzător, nu cu o replică usturătoare, ci cu oferta de a juca într-un film!
“Îi știu atâtea filme. L-am urmărit de
la «Polițist, adjectiv» până la atribut și substantiv”, și-a făcut intrarea
Horia Brenciu în plin interviu acordat de Dragoș Bucur ziarului Libertatea. De
atât a fost nevoie pentru ca ei să intre în vorbă și, din două fraze, să ajungă
să bată palma pentru o colaborare.
Horia Brenciu: Adică tu ce crezi, că nu te urmăresc? Auzi, tu știi
că ești urmărit? Apropo de asta: cât de conștient ești tu că ești urmărit?
Dragoș Bucur: Sunt urmărit pe stradă?
– Lasă că știi exact ce vreau să zic. De cariera ta zic.
– Fii atent. Cred așa: momentul în care începi să-ți faci griji că
ești urmărit marchează o coborâre.
Pentru a îndepărta orice dubiu, am oprit preț de câteva secunde
dialogul dintre cei doi și l-am întrebat pe juratul de la “Vocea României” dacă
ar avea curajul să joace alături de Dragoș Bucur.
“Aș vrea să joc cu el, normal. Omul ăsta a jucat și în filme străine. Cum se numea filmul ăla când v-ați dus 5? (este vorba despre “The Way Back/Drumul de întoarcere”, cu Ed Harris și Colin Farrell – n.r.) Nu rețin titlurile, dar știu foarte bine că au trecut prin deșert, prin Siberia. Dacă îmi zici că în momentul ăsta am o scenă de filmat, un casting, vin imediat”, a declarat Horia Brenciu.
Și dialogul dintre cei doi și-a luat din nou avânt.
Dragoș Bucur: Poate fac un film și te invit să joci cu mine.
Horia Brenciu: Gata, batem palma! Eu sunt
actor amator. Am jucat în alte lucruri.
– Lasă că te-am mai văzut și pe tine. Lasă că știm.
– Nu cred, îmi zici asta să mă gâdili. Nu face din mine o cârpă!