Cântăreaţa şi actorul, care sunt împreună de 7 ani, au rememorat cu mare drag prima lor întâlnire. S-au îndrăgostit fulgerător şi s-au căsătorit imediat, iar de atunci au trecut deja ani buni.
„Ne-am îndrăgostit la prima vedere! Ştim că sună puţin a clişeu, dar ăsta este adevărul, ne-am văzut la un casting şi câteva luni ne-am gândit doar unul la celălat. Trei luni mai târziu ne-am întâlnit în trafic şi de atunci suntem împreună. Pot spune sigur că dragostea durează cel puţin 7 ani, mai departe rămâne de văzut…”, a dezvăluit Dragoş Bucur pentru protvmagazin.ro.
Dana Nălbaru a recunoscut că actorul este sufletul ei pereche şi datorită lui a renăscut: „Ne amintim că am vrut să petrecem fiecare minut împreună, Dragoş a fost la sală a doua zi la ora 8 doar să se întâlnim, iar dimineaţa următoare ne-am dat întâlnire la 6 dimineaţa pentru un ceai.”
Pe de altă parte, Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur sunt protagoniştii primei producţii locale de la Film Cafe – „Îndrăgostiţi ca-n filme”. Cei doi joacă în 40 de episoade scurte şi interpretează situaţii de viaţă inedite, spontane şi amuzante. Serialul a fost difuzat la începutul lunii decembrie şi va fi reluat în ianuarie 2013.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News